- Din punctul meu de vedere
Nu îmi e milă de liberali, dar trebuie să recunosc faptul că indiferent cine ar fi guvernat în această perioadă, eșecul ar fi fost garantat.
Cred că și acum cineva de la Cotroceni are coșmaruri și își dă palme că s-a grăbit să răstoarne guvernul Dăncilă și să pregătească alegerile anticipate. PSD ar fi fost ucis de pandemie și ar fi ieșit din istorie.
Imaginați-vă că în aceste zile nu Orban, ci Viorica Dăncilă ar fi încercat să prelungească starea de alertă. Faceți acest efort de imaginație și gândiți-vă dacă ați mai fi auzit vredată de un partid numit PSD. Cât privește achizițiile, procurorii ar fi mișunat pe la Palatul Victoria, dar ce să-i faci, în cazul liberalilor se adeverește zicala vezi ce îți dorești că s-ar putea să ți se întâmple.
În context, nu mă pot abține să vă povestesc o întâmplare din aceste zile petrecută în județul Vâlcea. Un ziarist care era croit împotriva primarului Mircia Gutău scria pe o pagină de Facebook intitulată ”Scoatem Vâlcea din mizerie”. Într-o noapte, ziaristul a făcut ceva scandal în casă și fiind vorba de violență a primit o amendă uriașă. În altă noapte, un scandal la cârciumă i-a adus altă amendă, iar totul s-a transformat în condamnarea de a face zile de muncă pentru comunitate. Primăria l-a repartizat la salubritate și iată-l pe ziarist că ”scoate Vâlcea din mizerie” la propriu, cu mătura și fărașul. De aia zic că și în politică și în presă să ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să ți se întâmple.
Revenind la liberali, iată că o spun cu subiect și predicat: au dreptate. Au dreptate când prelungesc starea de alertă, pentru simplul motiv că pandemia nu doar că e departe de final, dar măsurile de relaxare pe plan mondial şi naţional au revigorat virusul. Aflat între ciocan şi nicovală cum nu a mai fost vreodată un guvern, pur şi simplu Orban şi ai lui au pierdut busola. Cine însă nu ar fi pierdut-o într-o asemenea situaţie?
Aş vrea să vă rog să fiţi atenţi la următorul raţionament. După campania de demonizare dusă împotriva lui Dragnea şi apoi a lui Dăncilă, PSD ar fi urmat să alunece până undeva sub 10 %. În urmă cu şase luni, nu se întrevedea nicio variantă posibilă pentru ca social – democraţii să oprească declinul şi să mai conteze vreodată pentru guvernare. Fiindcă niciodată nu e bine să spui niciodată, a venit pandemia, iar acum vă jur că indiferent ce ar face PNL, până la alegerile generale va fi în genunchi.
Întreaga muncă a statului paralel de distrugere a PSD se duce pe apa sâmbetei cu fiecare zi de restricţii, cu fiecare procent de scădere, inevitabilă, a economiei. Repet că nici măcar nu e vina liberalilor, niciun guvern nu ar fi putut ieşi basma curată din această situaţie.
Să nu credeţi însă că sunt atât de naiv încât să cred că se dă cineva de la Cotroceni bătut, iar cu cât sarcina redresării ”guvernului meu” va fi mai aproape de imposibil, cu atât mă aștept la mari manevre și nenorociri, ceea ce, desigur, nimeni nu își dorește.
Vreau să spun că probabil până la alegerile locale, dar în mod cert până la parlamentare, se vor întâmpla lucruri incredibile și total șocante. Oricât mi-aș pune și oricât v-ați pune mintea la contribuție, nu vom ghici ceea ce ne pregătește un sistem încolțit și pe cale să își piardă toată muncă și toate privilegiile.
Cum nimic nu e imposibil, ne putem aștepta la orice, chiar să vedem cum sistemul și Cotrocenii îi lasă pe liberali să se ducă la fund, bătând palma cu cineva din cealaltă tabără, cum ar fi Victor Ponta. Asta ar fi varianta light, dar mă tem de lucruri mult mai dure.
Să vedem deocamdată ce se va întâmpla cu pandemia. Crește văzând cu ochii numărul celor care jură că nu trebuie să ne temem de Covid, dovedind astfel o naivitate soră cu prostia. Optimiștii aceștia duși cu pluta ignoră faptul că și la un procent de 1 % cazuri necesitând terapie intensivă, numai în România vorbim, în continuare, de riscul ca 200 de mii de cetățeni să aibă nevoie urgentă de asistență medicală. Nimeni, cât ar fi de inconștient și oricât ar folosi sticla de Lagavulin în procesul de guvernare, nu își permite să facă din acest scenariu o realitate.
Să recunoaștem că deocamdată nu virusul ne omoară, ci incertitudinea. Nu știm ce s-ar fi întâmplat fără măsurile de izolare și nici ce se va întâmpla dacă guvernul renunță la ele. Nici măcar exemplul celorlalte state pe care le considerăm mai evoluate nu ne slujește fiindcă nimeni nu are un plan infailibil.
Între spaima că se vor umple spitalele și aceea că economia nu va mai putea susține salariile și pensiile, guvernul Orban temporizează așteptând să vadă ce se mai întâmplă și încasând pierderi electorale.
Nu pot să nu mă gândesc la dumneavoastră, semenii mei,cititori ai acestor rânduri aflați, ca și mine, în plină incertitudine și așteptând, ca și mine, ca Dumnezeu să ne dea un semn că lucrurile se vor încheia într-un fel sau altul.
Fiindcă nimic nu te macină mai mult decât așteptarea.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)