„Liberalii aruncă legea la gunoi!”

2
1
  • PSD Argeş referitor la actul normativ privind dublarea alocaţiilor



Premierul Ludovic Orban a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională a României actul normativ care prevede dublarea alocațiilor, pe motiv că nu sunt prevăzute sursele de finanțare. Asta deşi, legea ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 august.


Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 14 ianuarie 2020, legea ce prevedea dublarea alocaţiei de stat pentru copii, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap, ulterior, termenul de intrare în vigoare fiind modificat de Guvern prin OUG pentru 1 august. Premierul a precizat, că România nu își permite nici dublarea alocațiilor pentru copii, care ar presupune un efort bugetar de 7 miliarde de lei, anunţând că va ataca actul normativ. Reacţia preşedintelui PSD Argeş, Ion Mînzînă nu a întârziat să apară. „Ce contează legile pentru liberalii aflați la guvernare? Legile sunt făcute să fie respectate de către cei mulți, nu-i așa, nu de către vremelnicii conducători ai țării! După ce membrii Guvernului au făcut chef în Palatul Victoria, ignorând măsurile de prevenire a Covid-19 dispuse chiar de către ei înșiși, vedem cum europarlamentarul Rareș Bogdan calcă în picioare orice norme la un alt chef organizat în cinstea odraslei sale. Asta, în timp ce nouă, tuturor, ni se cere să purtăm măști, să păstrăm distanța socială, să nu intrăm în biserică, să nu stăm nu știu câți la un loc, etc! Pe de altă parte, liberalii demonstrează și că nu-i interesează copiii, pensionarii şi nevoile lor! Premierul Ludovid Orban a anunţat că va ataca la Curtea Constituțională a României legea care obligă Guvernul să plătească alocaţiile mărite imediat după respingerea ordonanței guvernului care amâna aplicarea acesteia. Din nou, așadar, liberalii aruncă legea la gunoi, așa cum fac și când vine vorba despre majorarea pensiilor, spunând că nu au bani! Ei au soluții doar pentru afacerile de partid, nu pentru copii și pensionari! Atitudinea Guvernului este expresia unei sfidări josnice, pentru că instrumentul contestaţiei este folosit în interes politic, în defavoarea copiilor şi părinţilor din întreaga ţară. De asemenea, este total nejustificat refuzul de a majora pensiile cu 40%, în condiţiile în care majorarea este prevăzută în Legea Bugetului de Stat, lege pe care chiar Guvernul PNL şi-a angajat răspunderea!” a precizat Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș. M.S.


2 COMENTARII

  1. Nu prea iubesc eu PSD-ul, dar aici are dreptate si nenea asta. Oricum, parerea mea este ca in situatia data si PSD-ul ar fi renuntat la dublarea alocatiilor. Isi dau in cap unii la altii…

  2. In situatia data de ce nu renunta sa cumpere avioane si alte vechituri de la americani, in valoare de cateva miliarde de euro ?
    Uite sursa de finantare cautata, dar cine sa ridice capul la marele licurici ? Papagalii nostri de politicieni in nici un caz.
    Romania si copii ei nu conteaza, invatati-va locul si traiti asa cum puteti. Si votati in continuare ca oile ( ca e PSD sau PNL ).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.