- Din punctul meu de vedere
”Isus” al meu” de Gabriel Liiceanu nu este o carte pe care să o recomand prietenilor, deși am așteptat cu disperare coletul de la ”Ex libris” ca să o pot citi. Nu o recomand fiindcă e o lucrare ridicol de simplistă, pe alocuri citeam jenat câte o idee atât de puerilă încât aveam strania impresie că parcurg un manual de ateism științific tradus din rusește în anii 60 ai secolului trecut.
Ce l-a apucat pe extraordinarul filosof și eseist Gabriel Liiceanu să scrie așa ceva? Instinctiv, m-am dus în bibioteca personală și am scos la iveală ”Intelectualii” lui Paul Johnson pentru a reciti capitolul despre Tolstoi.
Am regăsit aici ideea că Tolstoi i-a scris poetului Fet că ”a scrie povestiri este stupid și rușinos”, menirea unui geniu fiind aceea de a profeți. Apoi, Paul Johnson punctează că încă din 1855, Tolstoi dorise să creeze o credință bazată pe ”religia lui Cristos, însă eliberată de dogmă și minsticism, nepromițând o fericire viitoare și dând binecuvântarea pe pământ”.
Este exact ceea ce își propune Gabriel Liiceanu care scrie că ” Dumnezeu e un ornament al lui Isus. Cei mai mulți credincioși au nevoie de ornament, nu de Isus”.
Plictisit de succes, de farmecul cultural oferit de condiția de director al ”Editurii Humanitas”, considerând că ”Jurnalul de la Păltiniș” sau extraordinare lucrare ”Despre limită” sunt insuficiente pentru a defini o carieră ajunsă la zenit, Gabriel Liiceanu vrea să fie profetul laic al unei Biblii mundane.
Încă sunt șub șocul provocat de abordarea copilărească a interpretării Bibliei și vă propun să începem de la următoarea idee:
„Atât dogmele Conciliului de la Niceea, cât și heterodoxiile primelor veacuri sunt la fel de mult sau de puțin îndreptățite, în măsura în care toate sunt produse fantasmatice, ele neputând întreține nicio relație cu valorile de adevăr sau fals”, scrie Liiceanu.
Mă întreb dacă nu ar trebui să închei cronica exact aici, fiindcă în faţa acestei enormităţi nu prea mai ai multe de spus. Filosoful pretinde unei religii, nu contează care, să întreţină relaţii ”cu valorile de adevăr sau fals” de parcă ne-am afla la laboratorul de biologie al unui liceu și am dori să vedem dacă, într-adevăr, stimularea electrică a mușchiului broaștei provoacă un spasm.
Totuși, pentru prietenii mei cărora nu le pot recomanda cartea, o trimitere la Karl Popper este utilă, iar pentru autor, ca o bătaie de obraz.
Karl Popper și raționalismul critic reprezintă minima referință posibilă atunci când vorbim, chiar și într-un articol de ziar, despre ”valorile de adevăr sau fals”. Popper pretinde științei să emită teorii ”falsificabile” , adică posibil de pus la proba practică a experimentului. Misiunea ”Gravity Probe B” a NASA a confirmat două predicții esențiale derivate din teoria generală a relativității a lui Albert Einstein.
De la ”falsicabilitate” sunt exceptate teoriile matematicii și sistemele metafizice.
Nu mă pot abține să nu citez, spre lămurirea cititorilor de gazetă, din Wikipedia:
„Falsificabilitatea reprezintă, în concepția lui Popper, metoda de descoperire a adevărului fără a se recurge la inducție sau la principiul regularității fenomenelor, întrucât teoriile empirice nu sunt decisive. Această metodă oferă în același timp o soluție alternativă în problema demarcării științelor empirice de tezele metafizice.”
Rubrica aceasta are doar o mie de cuvinte, maxim, aşa încât mă văd nevoit să accelerez.
Ca un copil, Gabriel Liiceanu cere să i se pună pe masă dovezile că există Dumnezeu. Fiindcă mămica nu îi poate aduce dovezile ca pe nișie jucării, copilul începe să se smiorcăie. Autorul nostru se smiorcăie pe parcursul a 300 de pagini. Iată ce spune printre hotote de plâns:
„În concluzie: ereziile sunt variantele nenorocoase ale unei învăţături care, din capul locului, nu posedă criterii de adevăr”.
Din nou, copilul vrea dovezi pe masă fiindcă nu a învăţat încă să distingă între experiment şi credinţă.
Despre participanţii la Sinodul de la Niceea spune Liiceanu: „Să ne imaginăm cât de smintitoare trebuie să fi fost ideea că tu şti chemat să decretezi în privinţa a ceea ce este adevărat şi ceea ce e fals pe tărâmul indecidabilului”.
Nu a fost nimic smintitor, iar Fericitul Augustin, explicat de Valeriu Gherghel în „Porunca lui Rabbi Akiba” , arată că rolul dogmei nu este de a dă un răspuns final, ci de a opri o dispută care risca să se eternizeze şi să facă rău Bisericii. Cred în această explicaţie.
Şi atunci, unde este adevărul Bibliei ? După Origen, adevărul Scripturii este în fiinţa ei ca sufletul în om.
Încă un citat din acest curs de ateism, ultimul:
„Obnubilitate mitologică. Numesc obnubilitate mitologică – valabilă penbtru toate religiile – trecerea de la frumuseţea unui mit la credinţa în realitatea lui (cu justificarea : e revelat !)”.
Minunată ”justificare” revelația, folosită, culmea, din ce în ce mai des în fizică și matematică.
Mă deranjează cartea lui Gabriel Liiceanu așa cum m-ar deranja un prieten al meu care, inginer fiind, în momentul în care am merge împreună să vizităm o caterală, mi-ar vorbi doar despre suprafața edificiului, înălțime, volum, împiedicându-mă să văd adevărul revelat în piatră.
Nu mai vizitez catedrale cu Gabriel Liiceanu.
Niciodată.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
Poate nu veți mai vizita nici partide cu Ion Iliescu, Dragnea, Dancila, Firea, Ciolacu și Orlando. Cred că ar fi de bun augur.
Doamne, inocent cognitiv sunteti. N-ati inteles nimic, L. nu se plange in nixiun caz ca religiile nu sunt adevar. Ci ca pretibd lucruri in numele adevarului, desi ar trebui sa aiba modestia vidului. Si dvs. confundati religia cu credinta, cu… ceea ce simtiti in sufletul dvs. Chiar nimic n-ati priceput, e cam uluitor, suntem la un nivel… Dar scrieti. Asemeni celor care nu cunosc o limba, dar o vorbeac. Lasati catedralele – nu mai cititi carti.
Asa, de curiozitate: cate catedrale ai vizitat tu, „anonimule” ???
Pe la scoala ai fost mai rar tinand cont de corectitudinea gramaticala a textului compus de tine…n-aveti pic de bun simt, toti astia care sunteti incarcati de rautate si frustrati din varii motive !
Confunzi „corectitudinea gramaticala” cu greselile dactilo, adica atingerea tastei alaturate cand scrii pe un telefon? Pe bune? Asta e nivelul? Nu-ti voi livra in viata ta un text incorect gramatical, biet filistin. (Si dupa ce ignori pauza dupa punctele de suspensie, ca un copil.) Refera-te la fondul criticii mele: confuzia intre religie si credinta. Care e fundamentala in acest text de naiv.
Mai bine ar fi spus, nu-mi place L., n-am prea inteles ce vrea cartea si ma enerveaza ce spune acolo de religia mea draga. E simplu, dar e cinstit.
Bah,limitatule ,in cuget si gandire, greselile scrise raman indiferent de motivarile tale imbecile „scripta manent” si dovada sta textul tau de mai sus. Cand vad atata rautate si imbecilism in comentariile tale nu mai am chef sa analizez fondul articolului, mai ales ca stilul lui Liiceanu mi-a displacut inca de la citirea primelor capitole din „Scrisori catre fiul meu” Iar tema abordata, despre Isus si religie,reprezinta cu certitudine o blasfemie si nu-i face nici pe departe onoare.
Si totusi, apropos…cate catedrale ai vazut tu mah, anonimule ??? La cat esti de redus nu cred sa poti raspunde cinstit la aceasta intrebare, cum nu esti nici macar capabil sa precizezi care anonim esti, 1,2..x,y,z…etc, esti doar un anonim si atat, adica NIMIC.
Bravo, colega!
De ce comentariul meu a fost sters, domnilor? Ati petrecut un pic prea mult timp in comunism?..
Peovincialismul unei reviste nu scuteste de bun-simt si adevar.
Dacă ai ales să -l citești pe Liiceanu, înseamnă că -ți asumi și nu trebuie să te mai plângi, adică să nu ne mai plictisești. Cum încerci să ridici nivelul, te-ncurci. Nu te simțeai mai confortabil în zona Apostoliceanu, pe care l-ai făcut praf? Pardon, fir de praf. Dar dacă îți place să fii critic literar, începe ușor cu fabula ” Boul și vițelul”, unde sunt puține personaje și previzibile. Fără nicio aluzie.
Domnul Smeoreanu e suparat ca Liiceanu a scris ca Liiceanu si nu ca Smeoreanu.Ce crede Smeoreanu e adevarul absolut,iar ce scrie Liiceanu e fals,
Cand citesti sau citezi din zicerile lui Ciolacu,Orlando sau Manzana, ajungi sa-l intelegi mai greu pe Liiceanu! Nu e nici o rusine daca ( recunosc , mi se intampla si mie ) citesti si a doua oara un text pentru o mai fidela intelegere. Mi-amintesc ca intr-un editorial anterior ne spuneai ca ti-ai cumparat un whisky bun , sa fie oare doar o coincidenta ?
E clar, Liiceanu da faliment. Daca nu-l recomanda Smeo…
Nu pot uita ,,dialogul” dintre Liicheanu și CTP, din aprilie 1999, după bombardarea Iugoslaviei de forțele NATO, care l-a adus pe ziaristul de la Adevărul în pragul nebuniei (trecut, în prezent, cu succes). Sunt oripilat: ,,ce l-a apucat pe extraordinarul filosof si eseist Gabriel Liiceanu să scrie așa ceva?” Nu am studii de specialitate dar simt că iau foc: filosoful o fi cum o fi dar omul Liiceanu nu este ,,om”, cât îi hăul. Un libidinos bătrân, pupător al fundului epavei alcoolice pe numele lui de tristă amintire Băsescu, un ‘telectual de mucava cu principii interesate și alunecătoare, un profitor al unor relații preferențiale și ilegale prin care a ,,șmanglit” Editura politică, devenită Humanitas (ce oroare), un decrepit care se mângâie singur în baie, etc. Nu-l voi ierta niciodată pentru că, iubind poporul sârb, nu pot concepe că un semen poate lăuda pe niște troglodiți neortodocși care au scris pe bombele lor nenorocite ,,Paște Fericit”! Așa să-i ajute Dumnezeu!
Le mulțumesc acelora care mă votează negativ și implicit nu le convin susținerile mele…este o dovadă de ,,normalitate”…R.
Așa, așa, băgați material! Proștilor! Râde lumea (normală) de voi. R.
La fiecare apariție doar jignești. Atât poți tu. Voi știți să vă impuneți doar cu bâta, cu injurii sau amenințări. Așa v-a format partidul. Scrie despre Smeoreanu că e cel mai iubit, cel mai bun, cel mai familist, dar lasă cititorii în pace. Nu faci decât să iriți. Nu vezi că și la această rubrică mai sunteți doar doi. Și cu Smeoreanu trei.
Tu nu ești vertical ci o amărâtă de trestie în bătaia vântului. Bâtă, injurie amenințări, hmmm…nu ești sănătos la cap. O să mori rob!
Bravo, colega!
Trei, dar tari. Voi, ceilalți, fără potență, servitori, eunuci…
E bine ca la Smeoreanu nu se refera nimeni. Pur și simplu, nici o personalitate cunoscută nu-l baga nimeni în seamă, chiar atunci când este criticată.
Tu vorbești? Recitește-ți scrierile, deoarece comentarii la editoriale nu sunt. Tu îl aperi mereu pe Smeoreanu (sau ești chiar el?). Totuși, scrii cu prea multe greseli ca să fii el, dar poate asa te deghizezi… Nu ar fi mai bine să-ți precizezi punctul TĂU de vedere asupra editorialului, cu idei și argumente, decât să improsti cu noroi alți comentatori care-și prezintă opiniile lor? Nu asta este normalitatea?
Ce greșeli, visezi bre, omul scrie foarte corect. Vezi mai bine cum și ce ,,scriți” voi! Vă dor referirile la filosoful ratat și la flatulent? Dacă gândiți la fel ca ei, e vai de capul vostru!
Nu-ți pune mintea cu râmele!
Comentariile sunt închise.