Risca să moară, din neatenţie!

0



Un accident rutier a avut loc ieri, în comuna Muşăteşti. Un şofer în vârstă de 57 de ani, a suferit multiple leziuni după ce a ajuns cu ma­şina pe contrasens fiind lovit de o autobeto­nieră. Conducătorul auto a rămas încarcerat în maşina transformată într-un morman de fiare, după impact.


Mai mulţi şoferi au sunat la 112 şi au anunţat că în comuna Muşăteşti a avut loc un grav accident rutier. Oamenii spuneau că şoferul unui autoturism este în stare de inconştienţă. Un echipaj al descarcerării de la ISU Argeş şi unul de poliţie rutieră de la Poliţia Curtea de Argeş s-au deplasat la faţa locului. Din verificările efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș s-a stabilit că, Ion C. de 57 de ani, din Mușătești, care conducea un autoturism Volkswagen pe DN73C, din direcția Mușătești către Valea Iașului, nu a redus viteza într-o curbă periculoasă la dreapta. Acesta a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autobetonieră, condusă de Ion S. de 58 de ani, din Curtea de Argeș.
Impactul a fost atât de puternic încât, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile, iar șoferul a rămas încarcerat. Deşi se spune că pentru moment, Ion C. ar fi leşinat, ulterior, acesta a fost preluat, conștient, de un echipaj medical și transportat la Spitalul Municipal Curtea de Argeş. Şoferul avea multiple traumatisme craniene şi de torace. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs. M.Sandu; Foto: C. Tudor


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.