Acuzaţii de hărţuire sexuală într-o primărie din Argeş. O tânără, în vârstă de 21 de ani, susţine că Mihai Georgescu, primarul comunei Călineşti i-a cerut favoruri sexuale în schimbul unui post la cabinetul propriu. Tânăra a făcut publică o înregistrare audio în timpul căreia un bărbat, despre care ea susţine că este primarul, îi spune ce îi oferă şi ce doreşte să primească în schimb. Tatăl fetei susţine că iniţial nici măcar el nu a crezut ce-i povestea fiica. Citeşte mai mult...
Șofer fără permis a lovit două mașini și o rulotă!
Duminică la primele ore, adică în jurul orei 01.00, pe raza comunei Valea Mare Pravăţ s-a produs un accident rutier soldat cu trei victime şi numeroase pagube materiale, vorbim aici de trei autoturisme şi o rulotă. B.Radu
Accidentul a fost produs de un rucărean de 26 de ani care se afla la volanul unui autoturism marca VW Golf 5, şi care era însoţit de un prieten din satul Bilceşti. Rucăreanul, a pierdut controlul asupra maşinii, a intrat pe contrasens şi a izbit, destul de violent două turisme parcate apoi o rulotă, în care se afla o familie din Capitală.
Impactul a fost violet, astfel că cei doi ocupanţi au Golfului au fost răniţi, iar din rulotă o femeie. Toţi trei au fost preluaţi de salvări şi transferaţi la Spitalul Judeţean Argeş.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung, criminaliştii musceleni, dar şi un echipaj de poliţie de la Secţia Rurală.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pe numele rucăreanului de 26 de ani pentru că, acesta avea permisul suspendat pentru depăşirea limitei de viteză, iar dovada expirase şi ea, şi pentru vătămare corporală din culpă.