Zeci de poliţişti argeşeni au coronavirus!

1



Fiind zilnic în stradă, la intervenţii şi la acţiuni, poliţiştii argeşeni nu au scăpat de virusul cumplit. De la începutul pandemiei până în prezent, mulţi oameni ai legii au fost infectaţi. Dintre aceştia numai patru s-au vindecat. Cei bolnavi fac parte din cadrul IPJ Argeş, BCCO Piteşti, DOS Piteşti şi UTAI. De asemenea un ofiţer argeşean cu experienţă, în prezent adjunct al şefului IPJ Olt, a fost confirmat pozitiv cu SARS CoV -2.


La fel ca medicii şi cadrele medicale, încă din perioada stării de urgenţă, poliţiştii au fost în linia întâi, pe vreme de pandemie. Mereu prezenţi la acţiuni, la intervenţii prin 112, la verificarea persoanelor aflate în izolare, oamenii legii au început să se infecteze, unul câte unul. Ieri la nivelul Centrului Medical Argeş erau înregistraţi fiind confirmaţi cu COVID-19, un număr de 17 ofiţeri şi subofiţeri din cadrul mai multor structuri, 2 angajaţi ca personal civil de la IPJ Argeş şi unul poliţist suspect la care sunt aşteptate rezultatele, în total 20 de persoane, după cum am aflat la de Biroul de Presă al IPJ Argeş. Numărul acestora este la la începutul pandemiei, cei mai mulţi fiind infectaţi în ultima perioadă. Din totalul celor de mai sunt, numai 4 sunt vindecaţi.
Patru s-au vindecat!
Nu toţi poliţiştii cu COVID-19 fac parte din cadrul IPJ Argeş ci şi din alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Printre bolnavi de numără ofiţeri de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti (BCCO), de la Direcţia Operaţiuni Speciale (DOS), de la Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor (UTAI), dar şi de la Serviciul Rutier Argeş, secţii de poliţie din Piteşti, secţii rurale sau poliţii municipale. De asemenea toţi cei care au intrat în contact direct cu pacienţii confirmaţi se află în izolare la domiciliu. În cursul săptămânii erau 18 poliţişti de la IPJ Argeş în izolare, cifra exactă din acest moment nefiindu-ne comunicată.
Inspectorul şef adjunct Edi Bâlă are COVID-19
Un ofiţer argeşean cu experienţă este de asemenea infectat cu SARS CoV2. „Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, precum și un ofițer din cadrul Poliție municipiului Slatina, un altul din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice si un agent din cadrul Serviciului Investigații Criminale au fost confirmați pozitiv cu virusul COVID-19”, anunţă Biroul de presă al IPJ Olt. Unul dintre cei la care se face referire în comunicat este nimeni altul decât comisarul şef Eduard Bâlă, adjunct al inspectorului şef IPJ Olt, şi fost şef al Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Argeş. M.Sandu


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.