În numeroasele exponate de mare valoare aflate în patrimoniul Muzeului Satului din București se numără și două case din Argeș, ambele din secolul al XIX-lea. Prima dintre ele este din comuna Corbi-sat Stănești și atrage anual mii de vizitatori din țară și de peste hotare. În casă sunt numeroase exponate originale, inclusiv porturi populare și obiecte de mobilier. Cea de-a doua casă din Argeș aflată la Muzeul Satului este din comuna Șuici.
Pe văile superioare ale Dâmboviţei, Râului Doamnei şi al Târgului, sub culmile Pietrei Craiului şi ale Munţilor Iezer, s-a constituit de-a lungul vremii una din cele mai interesante zone etnografice ale ţării. Luându-şi numele de la „muscele”, dealuri joase şi domoale, Muscelul a constituit vatra de formare a uneia din primele formaţiuni statale româneşti. Apropierea de Câmpulung, prima capitală a Ţării Româneşti, ca şi legăturile cu Transilvania asigurate prin pasul Rucăr-Bran, au creat de timpuriu posibilităţi de dezvoltare economică a zonei.
Creşterea oilor, pomicultura, lucrul la pădure şi practicarea diverselor meşteşuguri au constituit ocupaţiile specifice ale locuitorilor de aici. Satul Stăneşti, aşezat pe ambele maluri ale Râului Doamnei, este un sat de tip răsfirat, cu tendinţă de alungire pe valea râului. În decursul vremii aici, ca în întreaga zonă, s-a dezvoltat o arhitectură populară de mare expresivitate, a cărei trăsătură fundamentală constă din înălţarea construcţiilor pe socluri înalte de piatră, ce includ şi scara de acces la nivelul de locuire. Acest tip constructiv va cunoaşte o largă răspândire şi în oraşele şi târgurile din zona subcarpatică a Munteniei.
După un exemplar existent încă în sat până în anii din urmă, s-a realizat în 1936, cu meşteri din zonă, o locuinţă reprezentativă, căreia i s-au adăugat construcţiile anexă necesare ilustrării modului de viaţă: şura cu grajd şi fânar, „povarna” unde se distila ţuica, bucătăria de vară şi coteţele. Casa cuprinde în plan prispa, o tindă mediană cu vatră liberă şi horn, precum şi două încăperi, camera de locuit şi cea rezervată oaspeţilor, încălzite cu sobe de cărămidă. Stâlpii de lemn ai prispei, fasonaţi simplu, sunt legaţi între ei cu arcade de paiantă şi se sprijină pe balustrada din zidărie plină ridicată deasupra podului înalt. Se creează astfel un contrast între parterul robust şi formele delicate ale faţadei etajului. Scara de acces la nivelul locuinţei este ascunsă vederii. Bogdan Radu
