Câinii fără stăpân, sterilizați!

0



Sute de câini fără stăpân au fost adunați de pe străzi de la începutul anului, de către angajații Serviciului de Ecarisaj. Aceștia au fost sterilizați, deparazitați și microcipați. Municipalitatea se confruntă însă cu abandonarea animalelor în Pitești de către persoane din alte localități, o problemă care nu își găsește rezolvare de ani buni.


„De la începutul anului 2020 și până în prezent, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiul Piteşti, prin Serviciul de Ecarisaj, a capturat un număr de 441 câini fără stăpân. Câinii au fost prinși în urma monitorizării zilnice a zonelor de risc, dar și ca urmare a sesizărilor telefonice și scrise ale cetățenilor. Aceștia au fost preluați la adăpost, deparazitați, sterilizați, microcipați și introduși în Sistemul Național de Evidență – R.E.C.S.
Aceste acțiuni au dus la diminuarea problemei câinilor fără stăpân, deși abandonarea câinilor în Pitești de către persoane din alte localități continuă, situație agravată de nerespectarea, de către cetățeni, a hotărârii Consiliului Local de a interzice hrănirea animalelor fără stăpân, deoarece aceasta întreține comportamentul de dependență al acestora și de apărare a teritoriului.”, anunţă Primăria Pitetşti. Sesizările privind câinii maidanezi pot fi făcute de către cetățeni la numerele de telefon 0248.210.380 și 0733.030.350. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.