Se înființează Bursa Locurilor de Muncă în construcții!

0
0



Potrivit unui comunicat remis luni, Asociaţia Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA), Ministerul Muncii şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) au decis înfiinţarea unei burse a locurilor de muncă în construcţii. 


„Revenirea românilor în ţară în contextul pandemiei de Covid -19 şi lipsa forţei de muncă de pe şantiere, necesarul fiind estimat la 500.000 de persoane, au fost doar două dintre argumentele care au stat la baza deciziei de a realiza Bursa Locurilor de Muncă în domeniul construcţiilor – ‘Construim Împreună'”, se arată în comunicatul remis Agerpres.
Primul portal dedicat acestei industrii
Astfel, au fost puse bazele parteneriatului unic între cele trei entităţi pentru crearea primului portal dedicat unei industrii de o importanţă strategică. Bursa Locurilor de Muncă în domeniul construcţiilor – „Construim Împreună” – va fi un portal online, creat pentru a facilita identificarea forţei de muncă necesară creşterii capacităţii de construcţie a firmelor din domeniu, precum şi găsirea, într-un timp scurt, a unui loc de muncă de către: românii întorşi din străinătate în contextul pandemiei de Covid-19; lucrători care doresc să-şi schimbe locul de muncă şi sunt dispuşi să urmeze cursuri de calificare/specializare; şomeri din domenii conexe, pentru care reconversia profesională se poate asigura rapid; tineri absolvenţi de şcoli profesionale, licee tehnice şi facultăţi de profil, aflaţi în căutarea unui loc de muncă.
Se corelează bazele de date
Pentru realizarea portalului „Construim Împreună” vor fi corelate: bazele de date ale ANOFM cu distribuţia regională a şomerilor; datele firmelor de construcţii privind necesarul de forţă de muncă pentru şantierele deschise în prezent; estimările referitoare la necesarul de forţă de muncă pentru viitoarele proiecte de infrastructură, într-o perspectivă de 10 ani, conform Master Planului General de Transport; informaţiile comune ale instituţiilor statului şi companiilor private despre necesarul de cursuri de formare/calificare. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.