12 echipe în campionatul de volei feminin

0
0
  • Federația de Volei a stabilit câte echipe vor participa în noul sezon



Viitoarea ediție a Diviziei A1 la volei feminin va avea la start 12 echipe dacă nu vor apărea retrageri de ultimul moment din cauza problemelor financiare așa cum s-a întâmplat în anii precedenți.


În ședința din 28 iulie, a Comitetului Director al FRV, 12 au fost formațiile care au fost confirmate să facă parte din campionatul 2020/ 2021 care este programat să înceapă la jumătatea lunii octombrie. Noutățile față de ediția trecută sunt CSO Voluntari, care pe hârtie a retrogradat în primăvară, dar care a fost reprimită în prima ligă și CSU Medicina CNUE Târgu Mureș, singura divizionară secundă care a anunțat că vrea să joace pe prima scenă.
Ambiții mari la Pitești
Printre formațiile care vor lua startul în noua ediție de campionat se regăsește și FC Argeș Volei. Echipa pregătită de Cristina Zanfir și Ionela Davidescu ocupa locul 7 înainte de întreruperea bruscă a sezonului precedent din cauza pandemiei de COVID-19. Oficialii grupării din Trivale au ambiții mari în noua ediție de campionat și nu ascund faptul că își doresc o intrare în play-off.
Variante pentru disputarea campionatului
În ceea ce privește sistemul de disputare al noului sezon, Federația Română de Volei are pe masa de lucru trei variante:
1. Sezon regulat cu meciuri tur/retur, urmat de un play-off cu locurile 1-6 și play-out cu locurile 7-12
2. Sezon regulat cu meciuri tur/retur, urmat de grupe valorice formate din echipele clasate pe locurile 1-4, 5-8, 9-12.
3.Sezon cu meciuri tur/retur și atât, variantă la care se va apela în cazul în care echipele vor fi afectate de coronavirus și vor avea nevoie de reprogramări și meciuri amânate.
Echipele care vor evolua în Divizia A1 (f) în campionatul 2020/ 2021
CS Medgidia, CSO Voluntari 2005, CSU Belor Galați, CSU Medicina CNUE Târgu Mureș, CSM Lugoj, CSM Târgoviște, CSM Volei Alba Blaj, Dinamo, FC Argeș, Rapid, Știința Bacău, „U” NTT Data Cluj. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.