La începutul lunii octombrie va începe cea de a XV-a ediție a Târgului „Toamna Piteșteană”. Ca şi în anii precedenţi, vizitatorii vor găsi aici legume, fructe, în general produse de sezon, dar şi terase cu must şi preparte la grătar. De asemenea, nu vor lipsi comercianţii cu produse tradiţionale. Evenimentul va fi organizat în limitele impuse de prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
În perioada 1- 11 octombrie 2020 se va desfășura a XV-a ediție a Târgului „Toamna Piteșteană”, în zona centrală cuprinsă între Piața „Vasile Milea” și Mall Trivale. Vor fi prezenți, ca în fiecare an, producători și comercianți de fructe, legume, carne, brânzeturi, produse apicole și zaharoase, plante medicinale, flori și materiale dendro-floricole, produse de artizanat, precum și producători de haine și îmbrăcăminte de toamnă/iarnă.
Standurile și căsuțele amplasate în zona pieței Milea, dar și pe platoul Mobilux sau în zona platoului Fortuna și Griviței, nu vor fi singurele atracții ale târgului de toamnă de la Pitești, festivalul fiind completat și de către terasele de alimentație publică sau de cele cu vin și must, marea majoritate a producătorilor și comercianților prezenți având deja o experiență de mai mulți ani ca participanți la evenimentul tradițional al „Toamnei Piteștene”. Organizatorii Târgului ,,Toamna Piteşteană”, ediţia a XV-a, sunt: Consiliul Local al Municipiului Piteşti, Primăria Municipiului Piteşti, Centrul Cultural Piteşti şi Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti. Pentru ediția acestui an, organizatorii vor reducere taxele pentru ocuparea temporară a domeniului public pentru activități comerciale cu până la 50%. Organizarea manifestărilor dedicate acestui eveniment se realizează cu respectarea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. M.Sandu
Cititorii care doresc să posteze comentarii la articolele publicate pe site sunt rugaţi să ţină cont de următoarele lucruri:
* Oricine e binevenit să comenteze pe marginea textelor publicate pe site
* Limbajul folosit trebuie să fie obligatoriu unul civilizat
* Nu sunt admise exprimările triviale, jignirile, înjurăturile etc
* Orice comentariu este moderat şi va apărea pe site în cel mult 12 ore de la postare
* Ne rezervăm dreptul de a şterge, fără nicio explicaţie, comentariile care depăşesc graniţa unui limbaj pe care noi îl considerăm civilizat sau care nu au nicio legătură cu tema abordată în articolul comentat.