Trei remize şi o înfrângere!

0



  • Liga 2, Etapa 4: CS Mioveni – Metaloglobus 0-1 (0-1)



CS Mioveni a suferit sâmbătă prima înfrângere din actuala ediţie de campionat , galben-verzii fiind învinşi pe propriul teren, cu 1-0 de Metaloglobus.


A fost un meci dominat de galben-verzi, dar cei care au marcat au fost oaspeţii. Elevii lui Claudiu Niculescu nu s-a descurcat deloc în faţa porţii şi au ajuns astfel la patru meciuri consecutive fără gol marcat, toate disputate îna cest campionat. În chipa de start a gazdelor s-au aflat acum doar doi jucători din formaţia din sezonul trecut, restul fiind aduşi în această vară. În plus s-a mai înregistrat un debut, cel al israelianului Ethan Velblum, fotbalist sosit acum două săptămâni.
Gazdele au început în forţă partida de sâmbătă şi au ratat deschiderea scorului prin Burnea (min 13) care a reluat singur din 6 m cu capul, după o centrare din lovitură liberă, puţin peste bară şi prin Iacob, care a trimis şi el cu capul din 6 m spre poartă, după un corner, dar goal-keeper-ul a fost la post. În schimb, Metaloglobus, la prima acţiune în careul advers, a marcat ea din corner, prin Ovidiu Herea care a finalizat cu capul din careul mic. În minutul 36, oaspeţii au mai avut o fază periculoasă, Ciubotaru trimiţând un şut centrare de pe dreapta , iar mingea a lovit transersala la colţul scurt şi apoi a căzut în teren. Şi repriza a doua s-a desfăşurat după aceeaşi partitură, numai că bucureştenii au renunţat total la ofensivă. În minutul 48 Velblum a trimis a centrat periculos pe de dreapta, dar portarul a prins. În minutul 64, nou intratul în joc, Işfan a şutat periculos de la 30 m, dar portarul a respins din vinclu. Trei minute mai târziu, Coşereanu este lansat pe contraatac de Marinescu, scapă singur cu portarul, intră în careu dar şutează în transversală, iar mingea iese în aut de poartă. În minutul 81, Coşereanu pătrunde în dribling pe stânga în careu, centrează în faţa porţii, dar Negruţ nu ajunge la balon să îl împingă în poartă. Ultima fază a meciului s-a petrecut în minutul 85, atunci când Negruţ a reluat slab cu capul din careu după un corner, dar portarul a reţinut fără probleme.
CS Mioveni a rămas cu trei puncte după patru etapa de campionat, toate obţinute în urma a trei remize albe, cu ASU, Buzău şi Slobozia. Înfrângerea cu Metaloglobus vine cum nu se poate mai prost pentru galben-verzi, într-un moment în care echipa argeşeană avea nevoie de o victorie pentru a rămâne în preajma locurilor de play-off. Etapa următoare, argeşenii vor evolua în deplasare, la Pandurii Tg Jiu.
Culisele meciului
⚽În echipa de start de la acest meci, Claudiu Niculescu a avut 9 jucători noi, faţă de ultimul meci oficial al sezonului trecut, care a avut loc în urmă cu o lună.
⚽Fotbaliştii aduşi acum şi care au fost pe teren au fost: portarul Popescu, fundaşii Oancea, Iacob, Constantin, mijlocaşii Toma, Marinescu, Chindriş, Velblum şi atacantul Negruţ.
⚽Pe banca de rezerve a Mioveniului au rămas până la finalul partidei portarul Valentin Sima şi jucătorii de camp Robert Gherghe, Andrei Traşcu, Alin Şerban şi Guilherme Garutti.
⚽Dacă israelianul Velblum a debutat la acest meci în tricoul galben-verde, brazilianul Garutti a fost pentru prima oară rezervă, celor doi venindu-le saăptămâna trecută cărţile verzi.
⚽La acest meci, arbitru de rezervă a fost delegate iniţial Claudiu Marcu din Constanţa, însă acesta a fost schimbat în ultimul moment cu Maria Terteleac din Berceni.
⚽Din minutul 82, gazdele au jucat cu două vârfuri de atac, lângă Sergiu Negruţ fiind introdus în teren şi Sebastian Ivan.
⚽Cei doi jucători sub vârstă de la CS Mioveni au fost în acest meci fundaşul stânga Fabrizio Constantin şi mijlocaşul Daniel Toma.
⚽De partea cealaltă parte, la Metaloglobus, sub vârstă au fost Iulian Ciubotaru (născut 2000) şi Gabriel Matache (născut 2002). Ultimul a fost schimbat în minutul 60 cu Kassabji.
⚽Oaspeţii au marcat la prima fază pe care au avut-o în careul advers, la o ocazie identică cu cele avut de CS Mioveni până atunci şi anume reluările cu capul din poziţii bune, ale lui Burnea şi Iacob, după faze fixe.
⚽Două bare au fost nimerite în acest jos, una de către oaspeţi în minutul 36 şi alta de către gazde în minutul 67 la contraatacul lui Coşereanu.
CS Mioveni – Metaloglobus 0-1 (0-1)
A marcat: Ov Herea (25)
⚽Mioveni: Popescu – Oancea, Iacob, Burnea, Constantin – Toma (60 Işfan), Marinescu (81 Ivan), Chindriş – Rădescu (60 Coşereanu), Negruţ, Velblum (60 Massaro). Antrenor: Claudiu Niculescu
⚽Metaloglobus: Gavrilaş – Ciubotaru, Lung, Caramalău, Coman – Mino Sato, Ionescu (46 Lungu), Ciocâlteu (60 Vraciu), Matache (60 Kassabji), Claudiu Herea (79 Chiriac) – Ovidiu Herea (86 Cazan). Antrenor: Gabriel Manu.
⚽Arbitru: Viorel Flueran (Craiova)
⚽Cartonaşe galbene: Burnea (65), Popescu (75) / Ionescu (42), Ciocâlteu (54), C. Herea (75)
⚽Stadion Orăşenesc, Mioveni
CLASAMENT
1. FC Rapid 4 3 1 0 9 – 3 (6) 10
2. Concordia Chiajna 4 2 2 0 9 – 3 (6) 8
3. U Craiova 1948 SA 4 2 2 0 10 – 5 (4) 8
4. ASU Poli Timișoara 4 2 2 0 3 – 1 (2) 8
5. Farul Constanța 4 2 1 1 6 – 5 (1) 7
6. Viitorul Pandurii 4 2 1 1 9 – 10 (0) 7
7. Petrolul Ploiești 3 2 0 1 10 – 2 (8) 6
8. Dunărea Călărași 3 2 0 1 5 – 2 (3) 6
9. SCM Gloria Buzău 4 1 3 0 5 – 4 (1) 6
10. Turris Tr Măgurele 4 1 2 1 8 – 4 (4) 5
11. Metaloglobus 3 1 2 0 4 – 3 (1) 5
12 FK Csikszereda 2 1 1 0 2 – 1 (1) 4
13. Unirea Slobozia 3 1 1 1 2 – 3 (-1) 4
14. CSM Reșița 3 1 1 1 1 – 4 (-3) 4
15. Universitatea Cluj 3 1 0 2 2 – 3 (-1) 3
16. CS Mioveni 4 0 3 1 0 – 1 (-1) 3
17. CSM Slatina 4 1 0 3 3 – 6 (-3) 3
18. Ripensia Timișoara 3 1 0 2 3 – 9 (-6) 3
19. Aerostar Bacău 4 0 0 4 0 – 5 (-5) 0
20. Fotbal Com Recea 4 0 0 4 3 – 10 (-7) 0
21. Pandurii Târgu Jiu 3 0 0 3 1 – 11 (-10) 0. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.