“Vrem minim două victorii”

0



Conducerea clubului este încrezătoare în fetele antrenate de Gheorghe Covaciu și spear ca echipa alb-albastră să obțină primele puncte în campionat, după ce în prima etapă s-a pierdut meciul cu Măgura Cisnădie, cu 26-21, desi la pauză scorul era favorabil 10-9.


Înainte de acest meci, președintele clubului, Laurențiu Tudora a declarant: “Măsurile sanitare și faptul că antrenamentele se desfășoară la Pitești fac ca programul zilnic al echipei să fie mai intens , pentru că atenția mare se îndreaptă si spre evitarea unor riscuri de infectii COVID sau gripă. Trebuie avut în vedere că turneul de la Sf Gheorghe se anunță unul foarte greu, pentru că se vor juca 4 etape în 5 zile. Noi suntem totusi o nou promovată, cu siguranță caăvom avea dificultăți, mai ales ca întâlnim și campioana Romaniei de anul trecut ( SCM Rm Vâlcea) și pe SCM Craiova, o echipă puternică , care ne-a reprezentat în cupele europene. Totuși, încercam să ne prezentam cât mai bine, sperăm să fim feriți de probleme și să obținem minim două victorii din cele 4 meciuri”. La rândul său, directorul sportiv al CS Dacia a completat : ”Am văzut momente foarte bune de joc, în meciul de debut cu Măgura Cisnădie, care au arătat că această echipă are potențial. Îmi doresc ca în meciurile următoare să jucăm la acel potențial maxim, astfel încât să câștigăm minim 3 partide din cele 6 programate până la sfârșitul anului. Vizăm obiectivul de a rămâne în Liga Florilor, nu vrem să facem doar un simplu act de prezență. Echipa a avut și are toate condițiile de pregătire, așa cum au fost cerute de conducerea tehnică. Aceste 6 etape programate pentru 2020 ne vor arăta clar unde suntem și ce putem realiza în acest sezon al Ligii Naționale de Handbal Feminin”. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.