Bărbat accidentat mortal!

0

  • La Câmpulung



Accident mortal pe DN 73, pe raza comunei Schitu Goleşti, la intersecția cu Valea Pechii. Un bărbat de 54 de ani din localitate a fost accidentat mortal pentru că s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.


Bărbatul accidentat mortal era din comună și era cunoscut de localnici ca fiind pictor. În urma impactului cu autoturismul bărbatul a ajuns în șanț iar leziunile provocate au fost grave incompatibile cu viața. Victima a fost izbită de autoutilitara condusă de un tânăr de 22 de ani cu partea dreapta faţă, purtată pe capotă câteva zeci de metri, apoi aruncată într-un şanţ. Impactul a fost deosebit de violent, astfel că bărbatul de 54 de ani nu a mai avut nicio şansă. “Duba asta nu ştiu sa spun cât de tare mergea fiind ud pe jos şi noapte, iar omul ăsta de la noi, pictorul, a trecut strada ca ghiuleaua, nu l-a auzit sau a zis că are timp. Nu ştiu, cert este că l-a luat pe botul dubei, a intrat cu capul în parbriz, se şi vede că e gaură în parbrizul dubei. L-a dus aşa vreo câţiva zeci de metri. Cred că s-a speriat şi soferul, are doar 22 de ani, şi până a oprit… Când s-a oprit a zburat pictorul direct în şanţul betonat. Praf s-a făcut, nu cred că mai trăia când a ajuns în şanţ…”, spune un localnic.
Traversa prin loc nepermis
Bubuitura a fost destul de puternică, astfel că localnicii au ieşit de prin case, de la o cârciumă din zonă, s-au strâns oamenii ca la urs. Au sunat la 112, iar imediat, la faţa locului au ajuns cadrele de la Secţia de Poliţie Rurală Schitu Goleşti. Aceştia au asigurat zona până la sosirea cadrelor medicale de la SAJ, dar şi a poliţiştilor Biroului Rutier Câmpulung. Poliţiştii musceleni au demarat cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidental mortal. Pe de altă parte, poliţiştii urmează să stabileasca gradul de vinovăţie a părţilor implicate în accident. Cadrele medicale sosite la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 54 de ani, aceştia nu au mai putut decât să constate decesul omului.“Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung a rezultat că, un tânăr de 22 de ani, din Mărăcineni, care conducea o autoutilitară pe DN 73, a accidentat mortal un bărbat de 54 de ani, din Schitu Golești, care s-ar fi angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis și fără sa se asigure. În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au transmis cadrele Biroului Rutier Câmpulung. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Trupul neînsufleţit al bărbatului de 54 de ani a fost transferat la Laboratorul de Tanatologie din Câmpulung în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei reale a decesului. B.Radu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.