- Din punctul meu de vedere
M-am trezit târziu și nevasta m-a luat pe departe, mi-a spus că, din păcate, a murit cineva și trebuie să fiu pregătit fiindcă îmi va da o veste proastă.
A murit maestrul Augustin Lucici !
Expresia ”a murit” e oricum mai potrivită decât ”a trecut în neființă”, măcar pentru faptul că ne socotim creștini, ori dacă sufletul trăiește, înseamnă că omul este încă în ființă.
Desigur, formula ”a trecut la Domnul” este cea mai potrivită, însă pare exagerat de dogmatică pentru vorbirea noastră curentă.
După cum vedeți, bat câmpii din cauza durerii. Augustin Lucici a fost un mare, foarte mare pictor al epocii noastre și pe viitor tablourile sale vor valora o avere.
Am în casă două lucrări de Augustin Lucici și vă voi spune povestea uneia dintre ele, o poveste de astă-vară.
Maestrul obișnuia să posteze, din când în când, câte o lucrare de-a sa pe Facebook imediat ce era terminată. Văd eu într-o seară un tablou cu un pod din Paris și de îndată îl sun:
– Maestre, vreau să cumpăr tabloul acesta.
L-am cumpărat, la preț de România, la preț de Pitești, nici nu vă spun cu cât, oricum, puțini bani.
Frumusețea a fost că maestrul Lucici și soția ne-au făcut o vizită la moșie, la Albota, când ne-au adus tabloul. Era cald, am stat afară, pe terasă, maestrul era în cea mai bună formă, povestea, râdea mult, ne-am propus să ne vedem acum, în iarnă, la cabana noastră, să stăm la foc și să vorbim despre pictură.
Uite că nu se va mai putea. Incredibil !
Am uitat să vă spun că am vrut neapărat să am în casă acel tablou fiindcă înfățișează Pont Neuf din Paris, iar cu acest pod am o poveste a vieții mele. Pont Neuf este acum legătura mea cea mai strânsă cu maestrul Lucici.
Iată povestea.
Plecasem la Paris, la ”Școala de Înalte Studii în Științe Sociale”, pentru un stagiu în demografie istorică, iar decanul, Monsieur Dupaquier, m-a încredințat că în economia de piață studenții nu primesc gratuit nici loc la cămin, nici cartelă la cantină, ceea ce aproape că nu înțelegeam deoarece în România colegii mei străini de la Psihologie erau luați de la aeroport cu limuzina, primeau cazare și masă fără probleme.
– Voi face greva foamei, l-am informat pe Monsieur Dupaquier, iar el mi-a răspuns că nu e nicio problemă, există pe hol o canapea, pot să fac greva foamei acolo, doar că deocamdată trebuie să mă duc la cursuri, fiindcă altminteri îmi taie din bursă, proporțional.
Am lăsat baltă ideea cu greva foamei, am coborât la al doilea subsol, unde un anume Monsieur Heinswors începuse să predea cursul său de informatică.
Drace, nu mă puteam concentra, nu înțelegeam nimic, mai ales că monsieur preda grabit, cu o mână scria pe tablă, cu cealaltă ștergea, iar eu nu auzisem despre calculatoare aproape nimic.
Era anul de grație 1985.
În fine, ca să nu mai lungesc vorba, până la urmă aveam să iau notă de trecere, dar problema mea era alta, anume că nu aveam unde să dorm.
Am dormit sub pod, de fapt sub unul dintre piloni, pe partea opusă cum vii de la Luvru, de fapt, mai mult am moțăit, iar a doua zi, la facultate, aveam hainele pline de paie și pete de noroi.
Fiindcă tot a venit vorba, observ că, de la o vreme, apar în față tot felul de personaje care fac ilustre cariere fără să fi urmat cursuri universitare, ori cu diplome luate pe la universități dubioase. Chiar de Ziua Națională s-a vorbit mult despre o tânără doamnă fără facultate decorată de Kaus Iohannis pentru activitatea de referent la MAI. A coordonat campanii în media, aflăm pe surse, campanii în lupta cu pandemia.
Haideți să nu o mai dăm după cireș, să nu-mi spună nimeni că poți avea mari perfomanțe intelectuale fără să fi absolvit o facultate. În fond,ce vor să ne spună cei care trec ușor peste faptul că ocupă funcții importante în stat oameni care au doar bacalaureatul ? Vor să ne convingă de faptul că tinerii nu trebuie să mai învețe carte ?
La începutul anilor 90, tot românul vorbea despre Monica Columbeanu care ajunsese nevastă de miliardar fără să aibă decât BAC-ul sau nici măcar atât. Iată că acum ajungi secretar de stat, parlamentar, ajungi să lucrezi la cabinetul miniștrilor, să fii decorat de Iohannis, să fii chiar șeful Comitetului pentru Comunicare Strategică fără să ai studii superioare și nimeni nu se mai revoltă.
Observ că bat câmpii pentru a nu ma mai gândi la plecarea spre ceruri a maestrului Augustin Lucici.
Am pe perete tabloul său cu Pont Neuf, podul din Paris sub care am dormit un capăt de noapte pe când munceam să obțin o calificare în demografie istorică.
Iubesc acel pod peste Sena și iubesc acest tablou, iar o durere ascuțită îmi străbate sufletul fiindcă mâna care l-a pictat nu mai este.
Vor rămâne doar forme celeste alte sute de tablouri.
Prin tabloul cu Pont Neuf, maestrul Augustin Lucici este și va rămâne permanent oaspetele meu.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
