Peste 60 de persoane amendate într-un club la Curtea de Argeș

0
0

În timpul unei petreceri, organizată ilegal, într-un club din Curtea de Argeș, au descins mascații. S-a întâmplat a doua zi de Crăciun! În ciuda măsurilor de precauție pe care le luase patronul localului, oamenii legi au aflat și au întrerupt petrecerea. Zeci de persoane au fost amendate. M.S. 

Sâmbătă, a doua zi de Crăciun peste 60 de persoane s-au întâlnit într-un club din Curtea de Argeș. Petrecerea a fost organizată în taină. Nu au avut loc postări publice, iar invitații au fost acceptați pe alese! Se spune că, după ce li s-a permis accesul în local, celor prezenți li s-a precizat să nu facă fotografii sau transmisiuni live pe rețelele de socializare.  În fața clubului erau parcate numai două mașini, cât să nu atragă atenția, iar muzica era în surdină ca să nu se audă din stradă.

Și cu toate acestea, oamenii legii au aflat! Lucrători de la Poliția Curtea de Argeș dar și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au descins la club. În interior au fost găsite peste 60 de persoane. Toate au fost amendate pentru nerespectarea măsurilor privind răspândirea virusului SARS CoV-2, cu câte 500 lei. Patronul localului, a primit sancțiunea maximă, respectiv 10.000 lei, pentru că a organizat petrecerea ignorând măsurile impuse prin Hotărâre de Guvern după prelungirea stării de alertă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.