Jean Vlădoiu: ”Să intrăm în teren cu ambiţie şi determinare”

0



FC Argeș pregătește cu mare atenție startul părții secunde a sezonului. Jean Vlădoiu, managerul general al clubului FC Argeș, este optimist înaintea confruntării cu moldovenii. Oficialul grupării din Trivale este convins că piteştenii pot obţine un rezultat bun în deplasarea din Moldova.


Care sunt aşteptările de la meciul cu FC Botoşani?
– Mergem la Botoșani cu gândul de a pune probleme. Vrem să jucăm de la egal la egal cu orice echipă din Liga I. Îmi doresc să ne întoarcem de la Botoșani cu punct sau puncte. Dacă muncești și dai totul, poți câștiga dintr-o lovitură liberă sau dintr-un corner. Spiritul de echipă trebuie să primeze. Vom vedea un alt FC Argeș în acest retur de campionat.
Cât de mult va influenţa starea terenului randamentul celor două echipe?
-Sunt convins că starea terenurilor va influența destul de mult randamentul tuturor echipelor. Vor fi meciuri de luptă, de angajament, iar viteza de joc va scădea pe aceste terenuri grele. Noi trebuie să fim bine din punct de vedere fizic. Trebuie să intrăm cu ambiție și determinare la fiecare meci, pentru că pe terenuri grele, valorile se echilibrează.
Toate echipele s-au confruntat cu cazuri de COVID-19. FC Argeş cum stă la acest capitol?
-Am avut o discuție și cu băieții și le-am cerut să încerce să se protejeze cât mai bine. Este foarte greu să revii în circuit după două săptămâni pierdute în izolare. Din cauza acestui virus, la Botoșani, nu ne vom putea baza pe Malele, un jucător care putea face diferența. Sper să nu mai avem probleme cu virusul, întrucât vom avea meciuri din trei în trei zile. Trebuie să facem față cât mai bine acestui ritm infernal”.
Care mai este stadiul discuţiilor cu jucătorii pe care vreţi să-i transferaţi?
– Suntem în discuții cu mai mulți fotbaliști, atât români, cât și străini, pentru a întări lotul. La Liga I avem nevoie de jucători cu experiență, care să aibă un ritm bun de joc. Dacă lucrurile vor decurge așa cum ne dorim, aceștia vor ajunge la Pitești spre sfârșitul acestei săptămâni. Nu ne vom putea baza pe ei în primele două etape ale returului, însă după aceea, vom putea conta pe ei. Vor fi multe meciuri până la finalul campionatului și fiecare trebuie să-și aducă aportul pentru a ne salva de la retrogradare. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.