Mai mulţi cetăţeni vaccinaţi faţă de cei programaţi!

1



O investigaţie făcută de jurnalistul Cătălin Tolontan, pentru Libertatea, a scos la iveală faptul că există difereneţe mari între numărul de persoane înscrise pe platforma online, prin call center sau prin medicii de familie şi cele care s-au vaccinat. Diferenţa este de peste 16.000 de cetăţeni în trei zile. Concret, au fost programaţi 127.481 de oameni, dar s-au vaccinat 143.094 de oameni. Există riscul, spun jurnaliştii de investigaţie, ca în acest fel să nu mai fie doze suficiente pentru cei programaţi la rapel. Prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare confirmă că au loc astfel de depăşiri şi a explicat cărui fapt de datorează. Mai mult, dă asigurări că cei programaţi vor avea dozele necesare atât pentru primul vaccin cât şi pentru rapel.

Libertatea a intrat în posesia unui mesaj intern de alertă al autorităților sanitare: „ATENŢIE! NU VACCINAŢI DECÂT PERSOANELE PROGRAMATE ÎN PLATFORMĂ! ÎNCEPÂND DE AZI TOATE COMENZILE SE VOR APROBA PRIN CONFRUNTARE CU NUMĂRUL DE PROGRAMĂRI DIN PLATFORMĂ. DACĂ VOR FI NECONCORDANŢE, DEPOZITUL CANTACUZINO NU VA APROBA COMANDA”. Pornind de la acest mesaj, dat vineri, către toate Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, jurnaliştii de investigaţii au cerut date oficiale la Serviciul de Comunicaţii Speciale (STS). În urma statisticii s-a stabilit că de marți, 1 din 7 vaccinați s-a înregistrat direct la centre. Luni, 18 ianuarie, a început etapa a II-a a vaccinării, cea de masă. În prima zi numărul de vaccinați a fost mai mic cu 506 oameni decât cel al celor care se programaseră prin platformă. Apoi, a început să aibă loc o depășire bruscă a vaccinărilor față de programări. Depășirile au fost următoarele. Marți – 5.669 de oameni imunizați în afara platformei; Miercuri – 5.186; Joi – 5.264. Practic, din 112.857 de vaccinări efectuate marți-joi, 16.119 au fost fără programare, direct la fața locului. 14,2% dintre cei imunizați, 1 din 7, n-au avut, dintr-un motiv sau altul, o planificare inițială, fiind înregistrați direct la centrele de vaccinare, în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV).
Astfel se va depăşi capacitatea stocurilor
„Problema ocolirii platformei este cronică, încă din decembrie. Chiar din prima etapă, o parte mare a personalului medical s-a vaccinat direct în RENV. Acum, noi nu știm dacă miile de oameni care se vaccinează zilnic fără programare sunt tot personal medical, bătrâni din centre sau alte categorii. Dar situația devine gravă per total pentru că se depășește capacitatea stocurilor”, a explicat o sursă din procesul de vaccinare, pentru Libertatea. În sistem există deja temerea că ritmul în care se fac vaccinările fără programări poate să pună în pericol existenţa stocurilor pentru vaccinările deja programate.
Nu a fost coordonare într-o platformă unitară
În materialul amintit se precizează că s-a ajuns în această situaţie din cauză că: „Nu s-a ținut cont de platforma făcută de STS, iar DSP-urile au comandat peste programări Distribuirea vaccinului în teritoriu nu s-a făcut de la platformă, unde sunt centralizate înscrierile oamenilor și necesarul total, către centrele județene, ci invers. Comenzile au venit dinspre fiecare DSP către centru, după cum a socotit fiecare județ, luând datele din platformă doar ca bază orientativă, „peste care au adăugat”, spune un om din sistemul sanitar. Dezordinea a fost favorizată și de faptul că Guvernul a cerut foarte târziu către STS, pe 7 decembrie, realizarea platformei, iar responsabilii care conduc campania de vaccinare nu s-au gândit s-o conecteze și cu aprovizionarea efectivă cu vaccinuri către centre, care se face acum în excel la nivelul DSP-urilor (…)Oamenii de la Institutul Cantacuzino, unde sunt aduse inițial stocurile Pfizer și care au și ei reprezentanți în comitet, s-au alertat printre primii. „Repartiția vaccinurilor s-a făcut dintr-un excel în altul, fără o coordonare într-o platformă unitară şi fără integrare cu platforma STS, unde erau programările. Așa s-a pierdut pur şi simplu şirul”. Specialist de la CNCAV: Cei care s-au programat și care au făcut-o fie pe platformă (unde copiii și-au programat deseori părinții sau bunicii), la call center sau prin medicul de familie au primit, pe e-mail, o confirmare. O recipisă de programare, cum se numește documentul. Dar la centre s-au putut vaccina și cei fără recipisă, neprogramaţi în platformă.” scrie în articol.
Poate fi amânat termenul pentru prima doză
În acest moment, la Centrul Național de Vaccinare se fac calcule pentru posibilitatea întârzierii administrării primelor doze la unii dintre cetățenii care au deja programare. „Două lucruri sunt periculoase: primitivismul din logistica distribuirii dozelor către centre și faptul că nu știm cum ajung dozele la instituțiile declarate esențiale, acelea care au propriile cabinete de vaccinare. Calculele simple arată că avem stocuri și aprovizionare ca să putem face 16.000 de imunizări pe zi, iar noi facem 35.000 de vaccinări, inclusiv prin ocolirea platformei. Până când vin, în câteva luni, și alte tipuri de vaccinuri nu mai putem continua așa”, a sintetizat situația unul dintre specialiștii în campania de vaccinare pentru Libertatea. Conform unei surse apropiate celor care coordonează campania naţională de vaccinare, deja se fac calcule dacă: Să se amâne rapelul de la 21 de zile spre 40 de zile, ceea ce medical este posibil, dar nu e o soluție agreată de România, pentru că ar pune statul în situația de a încălca înțelegerea cu Pfizer, care are recomandări clare pentru rapel. Să se amâne programări deja înregistrate pentru finalul lui februarie sau pentru începutul lui martie. În acest moment, conform informațiilor din interior, dacă situația nu se va rezolva, se înclină spre a doua variantă, să se amâne prima doză.
„Pentru a nu se risipi doze, apar situații de acest gen”
Nici judeţul Argeş nu face excepţie, şi cum era de aşteptat, sunt depăşiri, confirmarea venind de la prefectul Emanuel Soare. „ Este o situație întâlnită peste tot. Pentru a nu se risipi doze, apar situații de acest gen. În Argeș s-a stabilit o rată de 10% acceptabilă şi noi nu au depăşit-o. S-a întâmplat mai mult în etapa I. De exemplu, personalul ISU, DSP, personalul medical nu s-au programat, fiind eligibili, şi apar pe liste suplimentare. La centrele de vaccinare comunitară nu se întâmplă. Acolo, dozele sunt clare. Primesc numărul exact, în funcţie de programări. Mai au ceva în plus, pentru pacienţii dializaţi. Problema a apărut în primele zile şi din cauză că platforma nu a funcţionat cum trebuie şi ca să nu se piardă doza începută. De exemplu, o persoană programată nu s-a prezentat şi atunci a fost vaccinat un cetăţean care nu era înscris pe platformă, dar din rândul celor eligibili. Sunt mici diferenţe. Noi am comunicat Direcţiei de Sănătate Publică să transmită medicilor de familie să facă liste cu pacienţii a căror vârstă este de peste 65 de ani şi pe aceia să-i cheme să le facă acele doze rămase. În niciun caz nu se fac vaccinări la liber”, a precizat prefectul Emanuel Soare. Întrebat despre situaţia stocurilor acesta a precizat: „Comenzile de stocuri se fac în funcţie de programările de pe platformă. Nu există riscul ca cei care au făcut primul vaccin să rămână fără doza necesară la rapel, pentru că la nivel naţional întotdeauna a fost o marjă de eroare. Strategia a fost clară, fiecare persoană vaccinată să aibă asigurată şi doza de rapel”, a concluzionat prefectul Emanuel Soare. M.Sandu


1 COMENTARIU

  1. Mai prefect TICALOS!
    Dupa ca ce ai gestionat, in calitate de reprezentant al guvernului in teritoriu, dezastruos si te asigur ca blestemele mamelor te vor ajunge mai faci si mizerii cu vaccinarea.
    DE CE SPITALUL DE LA COSTESTI NU APARE PE LISTA CENTRELOR DE VACCINARE?
    Poate pentru ca acolo se vaccineaza cei din sistemul de justitie?
    DE CE NU ATI DESCHIS SI ALTE CENTRE DE VACCINARE IN ARGES?
    Media pe tara este de 2%, la noi in judet de sub 1%.
    Cat de ticalos poti fi mai prefectule?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.