A fost închisă activitatea abatorului!

0

  • Cazul Poluare cu sânge în Pârâul Bascov



Un scandal a fost iscat la Bascov, după ce în presă au apărut imagini scandaloase cu o poluare a pârâului care traversează comuna. Proprietarul unui abator şi a unei carmangerii, a fost acuzat că deversa în Pârâul Bascov sânge şi mizeria rezultată de tăierea şi procesarea porcilor. Garda de Mediu şi Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea au făcut controale la societatea amintită. Au fost luate primele măsuri.


În urma controlului făcut miercuri, au venit sancțiunile. “60.000 lei amendă şi închiderea activității până la intrarea în legalitate. Garda de Mediu a fost astăzi în control la acea societate din Bascov. Nu tolerăm aşa ceva!”, a spus prefectul Emanuel Soare. Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea s-au autosesizat şi au mers în control alături de reprezentanţii Gărzii de Mediu Ageş. Echipa formată din angajați ai serviciilor de specialitate (Inspecția Bazinală a Apei, Serviciul Gestiune, Monitoring și Protecția Resurselor de Apă, Laborator, SGA Argeș ), a analizat posibilele surse de poluare din zonă. „Echipa ABA Argeș-Vedea a participat alături de echipa Gărzii de Mediu Argeș, la acțiunea de verificare și control, a unui agent economic identificat ca posibil poluator. Au fost solicitate și verificate documentele privind alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate, dar și a celor rezultate în urma procesului industrial desfășurat. Împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu Argeș au fost verificate sistemele de alimentare cu apă și cele de evacuare. De asemenea au fost prelevate probe de apă din canalul de scurgere a apelor pluviale din apropiere pentru analiza indicatorilor fizico-chimici. ABA Argeș-Vedea continuă investigațiile urmând ca în funcție de cele constatate să aplice prevederile Legii Apelor” a transmis biroul de presă al ABA Argeş- Vedea.
Nu avea autorizaţie de la Mediu!
Analizele au fost făcute în regim de urgenţă, constatându-se că la momentul prelevării probelor apa nu era poluată. Este de înţeles, dat fiind faptul că imaginile cu deversarea au fost făcute cu o zi înainte de control. Din documentele ridicate reiese faptul că agentul economic avea contract cu SC Apă Canal 2000. De asemenea s-a constatat că agentul economic nu avea autorizaţie de la Garda de Mediu pentru desfăşurarea activităţii, nici de la ABA Argeş Vedea. I s-a pus în vedere să obţină acele autorizaţii. Omul afaceri a explicat că deversarea nu este o practică obișnuită ci s-a datorat defecțiunii unui motor care pompa apele reziduale într-un bazin. A promis că va intra în legalitate. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.