Pandemia a închis Târgul de Mărţişor!

1



Pe ordinea de zi din ședința ordinară a Consiliului Local Pitești, care va avea loc ieri, la ora 15.00, la punctul 41 a fost prevăzută o informare potrivit căreia anul acesta nu va fi organizat Târg de Mărțișor.


“Informare privind propunerea de a nu organiza ”Târgul Mărțișor 2021” în municipiul Pitești, pentru a evita răspândirea virusului SARS-Cov-2. 42” Decizia a fost discutată în comisii şi în cadrul şedintei a fost adusă la cunoştinţa consilierilor. Astfel, tradiţionalul târg nu mai poate fi organizat, fiind pentru prima dată când este anulat. Anul trecut,târgul a fost amplasat în Piaţa Vasile Milea şi a avut loc în perioada 24 februarie – 8 martie. atunci când, un număr de peste 230 de comercianți au primit aprobarea de a expune și vinde produse specifice acestei perioade. Pandemia de coronavirus era la început în ţara noastră şi nu fuseseră impuse restricţii. M.S.