Ştiri de la IPJ

0



Din carantină, la plimbare
Miercuri, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Pitești, care efectuau verificări ale persoanelor aflate în izolare sau carantină la domiciliu, au identificat un bărbat de 26 de ani, din Pitești, care nu a respectat măsura carantinării la adresa declarată, din aceeaşi localitate. În urma celor constatate, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeş şi C.J.C.I. Argeş.
Conducea fără permis
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără drept. În ziua de 08 mai 2019, Cosmin P. de 21 de ani, din Merișani, a fost depistat conducând un autoturism BMW pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecatoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată
20 de permise reţinute
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate aproape 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 65.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 20 de permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare. Reamintim tuturor participanților la trafic să adopte o conduită preventivă și să respecte regulile de circulație. M.S.