În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfinţilor patruzeci (40) de mucenici, cei ce au mărturisit şi au fost chinuiţi în cetatea Sevastiei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Urpasian.
De îndată ce Maximian a luat în mâini frânele împărăţiei a şi început să stăpânească cu asprime părţile din jurul Nicomidiei, făcându-se un înflăcărat apărător al idolilor. Prietenii lui de gânduri şi de băutură i-au aprins odată mânia, întocmai ca o flacără puternică împotriva creştinilor. Şi atunci, adunând laolaltă pe toţi sfetnicii şi fruntaşii din împărăţia lui, le-a strigat: dacă cineva dintre voi a căzut în credinţa creştinilor şi nu vrea să se întoarcă la binevoitorii noştri zei, să-şi desfacă brâul său înaintea tuturora şi să iasă din palatul şi din cetatea noastră. Căci cetatea aceasta încă de la strămoşi a apucat să cinstească pe zei, şi nu un singur Dumnezeu şi chiar şi acesta răstignit! Şi atunci spaimă a cuprins pe toţi cei ce crezuseră în Hristos. Dar tot atunci s-a putut vedea curat şi felul adevărat în care avea să se arate dreapta credinţă în Hristos. Căci unii dintre cei de faţă ascundeau că sunt creştini, iar alţii se lepădau.
Auzind acestea de la Urpasian, cu totul pe neaşteptate, împăratul Maximian s-a schimbat îndată la faţă şi multă vreme a rămas fără de glas. După aceasta, frecându-şi ochii şi privind posomorât către Urpasian, a strigat întocmai ca o fiară sălbatică, zicând: spânzuraţi pe ticălosul acesta şi zdrobiţi-i trupul cu vine de bou. Făcându-se aceasta cu mare grabă şi fiind bătut fără de milă, ore întregi, cu vine de bou, sfântul mucenic, îşi avea privirile îndreptate spre cer şi se ruga, nefiind mâhnit câtuşi de puţin. Tiranul poruncind să fie dat jos de pe lemnul pe care fusese chinuit, a zis către cei de faţă: aruncaţi-l de aici în vreo temniţă întunecată şi bine păzită şi lăsaţi-l acolo singur. Amin.
