Încă un meci de totul sau nimic pentru CS Mioveni!

0

  • Liga 2, Etapa 20, Petrolul – CS Mioveni, sâmbătă, ora 12:30, Stadion Ilie Oană – Ploieşti



CS Mioveni are un final de tur de foc, toate meciurile fiind decisive! Astfel, după partida de la Craiova, cu liderul de la momentul respectiv, galben-verzii au joacă în acest week-end la Ploieşti, cu Petrolul, un alt meci de totul sau nimic.


Elevii lui Alexandru Pelici trebuie să obţină o nouă victorie pentru a rămâne cu şanse mari de calificareîn play-off, altfel acestea se diminuează considerabil şi va trebui să se aştepte jocul rezultatelor. Partida de pe Stadionul Ilie Oană este programată mâine de la ora 12:30 urmând a fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport şi Look TV. Petrolul şi CS Mioveni sunt despărţite în clasament de trei locuri (poziţia 7 găzarii, pozţia a 10-a argeşenii) şi de doar un punct, iar cum şi petorliştii aspiră la locurile de play-off, cine câştigă această partidă ia o opţiune serioasă la calificare, având în vedere că se mai joacă în această etapă şi alte partide în care sunt implicate echipe cu acest obiectiv.
Lăsând la o parte contextul actual, pentru galben-verzi, această partidă ar trebui să fie şi un bun prilej de răzbunare, după ce anul trecut, Petrolul le-a interzis promovarea argeşenilor în Liga I, la ultima etapă din play-off, când, fără niciun obiectiv, aceştia au învins pe CS Mioveni în deplasare. CS Mioveni este până acum cea mai bună echipă din deplasare, formaţia antrenată de Pelici fiind pe primul loc într-un clasament al meciurilor jucate afacă, cu 21 de puncte, obţinute în urma a 6 victorii (2-1 la Pandurii Tg Jiu, 1-0 la Concordia Chiajna, 3-0 la Rapid, 3-0 la Ripensia Timişşoara, 1-0 la CSM Slatina, 2-1 la U Craiova), trei remize (0-0 la ASU Poli Timişoara, 0-0 la Unirea Slobozia, 1-1 la Farul) şi o înfrângere (0-1 la Dunărea Călăraşi), golaverajul „afară” fiind 13-4.
Departea cealaltă, gazdele de sâmbătă au jucat de 9 ori pe propriul teren, obţinând 3 victorii (5-0 cu Ripensia, 2-0 cu Rapid, 1-0 cu Metaloglobus), două remize (1-1 cu CSM Slatina, 1-1 cu Gloria Buzău) şi pierzând de 4 ori (1-2 cu Farul, 0-1 cu Dunărea Călăraşi, 0-1 cu U Craiova, 1- 4 cu Aerostar Bacău), cu un golaveraj 12-10, semn că echipa lui Viorel Moldovan are slăbiciunile ei în jocurile de acasă. De la reînfiinţarea Petrolului şi până acum, cele două echipe sau întâlnit de 5 ori, o dată în Cupă în sezonul 2017/2018, când s-a terminat 1-1, iar la penalty-uri Mioveniul s-a calificat, în sezonul 2018/2019 când a fost egal la Ploieşti, şi apoi Mioveniul a pierdut acasă cu 2-1, şi sezonul trecut, când în tur a fost egal 0-0 la Ploieşti, iar în play-off, găzarii au învins în deplasare cu 2-1. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.