S-a propus mărirea vacanţei de primăvară a elevilor

0

  • În învăţământul preuniversitar ar urma să se stea acasă o lună, începând cu 2 aprilie



Vacanţa de primăvară a elevilor ar putea fi prelungită, astfel încât să se ajungă să se stea acasă o lună şi câteva zile. Propunerea a fost făcută de Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu şi în câteva zile urmează să se ia o decizie în acest sens.


O eventuală decizie de prelungire a vacanţei de primăvară ar veni în contextul măririi numărului de cazuri COVID în rândul elevilor şi al profesorilor. În acest sens, ministrul a propus ca vacanţa de primăvară care era prevăzută în perioada 2-11 aprilie să fie extinsă şi contopită cu cea premergătoare Paştelui (30 aprilie – 9 mai), iar elevii să stea acasă în perioada 2 aprilie – 4 mai. “Am propus o serie de modificări la structura anului școlar, modificări care au următoarele avantaje: propunând o vacanță de primăvară care să înceapă în data de 2 aprilie până în data de 4 mai, aceasta va cuprinde perioada sărbătorilor pascale fie că vorbim de Paștele catolic în data de 4 aprilie, fie că vorbim de cel ortodox în data de 2 mai. Deci vacanța de primăvară prelungită cu trei săptămâni începând cu data de 2 aprilie până pe data de 4 mai. În așa fel în perioada lunii aprilie, care este cea mai critică din perspectiva epidemiologică, va beneficia de o scădere a mobilității prin acordarea acestei vacanțe în tot sistemul de învățământ preuniversitar. Al doilea avantaj este acela că examenul național de bacalaureat se păstrează la datele planificate, se păstrează cu prezență fizică și se va derula între 28 iunie și 1 iulie, probele scrise. Singura diferență va fi aceea că vom echivala, ca și anul trecut, competențele, cu excepția celor din promoțiile anterioare care vor susține competențele digitale” a explicat oficialul Guvernului. S.Mihai


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.