Pandemia a anulat Simfonia Lalelelor

0
0



Piteștenii nu vor avea nici în acest an Simfonia Lalelelor. Autoritățile locale au anunțat că acest eveniment de referință care ar fi trebuit să se desfășoare la sfârșitul acestei săptămâni nu poate fi organizat din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus.


Guvernul a prelungit recent starea de alertă la nivel național iar în localitățile cu rată de infectare mai mare de 1,5 la mia de locuitori, manifestările publice sunt interzise. Primarul Cristian Gentea a anunțat că vor fi amplasate coline de flori în mai multe zone ale oraşului: „Piteștenii vor admira doar aranjamentele florale și o grădină de lalele în Piața Primăriei. În fiecare mare cartier va fi realizată câte o „colină de flori”. Simfonia Lalelelor este în tot orașul. Nu vrem să oprim tradiția și, de aceea, vom revedea imagini din edițiile anterioare, le proiectăm pe cele viitoare și sper că voi face un cadou frumos piteștenilor, pe care îl voi transmite, prin intermediul dumneavoastră, al reprezentanților presei locale, concetățenilor noștri, vineri, în ziua care deschidea, în mod obișnuit, festivalul Simfoniei Lalelelor” a precizat edilul. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.