Voluntarii au curățat Mioveniul de gunoaie

0



La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc la Mioveni o campanie de ecologizare a mai multor zone din oraș.


Participanți au fost voluntari, locuitori ai orașului care au înțeles de ce trebuiesc făcute astfel de acțiuni. Activitatea de ecologizare din acest an s-a desfășurat în mai multe zone din oraș: Râul Argeșel, zona Kaufland și pe Bulevardul Dacia – de la Școala Gimnazială “George Topârceanu” până la Lidl Mioveni. SC Servicii Edilitare pentru Comunitate a asigurat voluntarilor, ca de fiecare, dată, atât suportul logistic (măști, dezinfectant, mănuşi, saci de gunoi, veste și șepci) și transportul deşeurilor colectate cât și participarea angajaților sectorului salubritate.
Campania a fost organizată cu prilejul Zilei Pământului de Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Primăria orașului, SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, SC Servicii Generale Mioveni, Cercetașii “Dacia Felix” Mioveni și voluntarii AIV for Mioveni. “Acțiunea este una pe care noi o desfășurăm în fiecare an împreună cu Primăria Mioveni, instituții de învățământ și simpli voluntari, evenimentul completând acțiunea de curățenie de primăvară demarată deja în oraș. Având în vedere profilul activității noastre și politicile de mediu implementate, societatea noastră încearcă să se implice cât mai mult în viața comunității în care își desfășoară activitatea. Acțiuni de ecologizare se derulează de mai mulți ani la Mioveni și observăm că, din fericire, încet, încet, cantitatea de gunoaie aruncate aiurea e tot mai mică. Poate fi efectul conștientizării populației de a avea o conduită civilizată și respect față de mediul în care trăim” a declarant, directorul SEdC, NIcolae Tudose. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.