- Ion Mînzînă, preşedintele PSD Argeş
Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș a transmis un mesaj atât către guvernanți cât și către cetățenii județului, prin care îndeamnă la toleranță, la apropierea față de Dumnezeu și la decizii cât mai bune pentru binele tuturor.
„Suntem în Săptămâna Patimilor, o săptămână specială pentru toți creștinii ortodocși.
Dar parcă România traversează, din păcate, luni întregi de patimi din cauza celor de la guvernare: pandemia ne-a dat viețile peste cap iar guvernanții au scăpat-o de sub control, s-au înghețat pensii, salarii, alocații, sistemul de sănătate și cel educațional sunt în suferință, iar banii europeni mult-promiși se lasă încă așteptați din cauza nepriceperii în a scrie un Plan Național de Reziliență și Redresare coerent și în acord cu cerințele UE.
Speranța noastră este că guvernanții se vor trezi cât mai repede, că se vor apuca serios de lucru și vor face ceea ce trebuie. Poate această săptămână îi va lumina, poate Cuvântul le va arăta Calea. Să ne bucurăm, atât cât putem, de aceste sărbători care nu sunt despre cât de mult mâncăm sau petrecem, ci despre cât de mult ne apropiem unii de alții, cât de mult învățăm din greșelile trecutului și cât de mult încercăm să fim în fiecare zi mai buni, mai toleranți, mai aproape de Dumnezeu și de Lumină!”, este mesajul preşedintelui PSD Argeş Ion Mînzînă. M.Sandu