Pescuitul staționar la somn

0
0

  • Curierul zilei vă prezintă tehnicile de pescuit



Curierul zilei şi-a propus să vină în sprijinul pescarilor sportivi din judeţul nostru. În fiecare săptămână vă vom prezenta câte o baltă de pescuit din Argeş şi nu numai, tehnici de pescuit la diverse specii de peşti, nade, momeli şi monturi pentru prinderea acestora, reţete culinare pe bază de peşte şi cele mai importante legi în vigoare privind pescuitul sportiv.


În această săptămână vă prezentăm „Pescuitul staţionar la somn”. Informaţiile sunt oferite de specialiştii de la Total Fishing, unul dintre cele mai bune site-uri de pescuit din ţară.
Tehnica presupune lansarea ori poziționarea (plantarea) monturilor în zone unde somnul ar putea sta. Atât la suprafață (în pescuitul nocturn) cât și pe substrat, tehnica necesită timp de așteptare mare. Nu este genul de pescuit care atrage atenția. Este genul de pescuit care așteaptă că momeala de pe cârlig să fie identificată.Pescuitul staționar la somn este la fel de consumator de energie că și spinning-ul. Indiferent că discutam de abordarea de pe mal sau din barcă.
Fire pescuit
Dat fiind faptul că pescuitul în aceasta maniera nu este unul activ, se pune problema ca pescarul să stea în repaus. Trăsăturile pot veni subit și pot fi agresive.Distanţele pescuite în raport cu malul, variază. Somnii în urma mușcăturii și a înțepăturii au tendință să părăsească zona. O fac rapid apelând la musculatura din dotare. Firele fiind expuse pe porțiuni mai mari faţă de spinning, au nevoie de o rezistenţă şi mai mare. Drill-urile sunt de durată și în general la distanţă considerabilă de mal. Ca atare, se folosesc fire cu diametru ridicat, situate între 0,45 milimetri și până la 070 milimetri. Evident, discutam de fir textil EXCLUSIV!.
Lansete pescuit la somn la staționar
Lansetele ce pot fi folosite în acest stil de pescuit sunt dedicate. Constructorii au înțeles nevoile pescarilor și problemele cu care se confrunta în timpul drill-ului. Sunt de lungimi mari, uneori și de 3 metri. Puterea de aruncare este și de până la 650 de grame. Sunt lansete de staționar pentru somn ranforsate cu Kevlar. Au primit un grip suplimentar gândit să ofere suport pescarului în timpul drill-ului. Ideea de bază este să asigure o lansetă care să poată oferi pescarului control la distanţe (și acesta se obține prin lungimea totală), rezistenţa pentru a face faţă energiei și forței unui somn (pereți groși și ranforsări) și ergonomie pentru conservarea energiei pescarului(gripul suplimentar superior).
Mulinete pescuit
Și în acest caz se aplică același concept al mulinetelor ca la spinning. Rezistenţa, capacitatea de frânare și angrenajele solide și calitative sunt necesare și obligatorii în același timp. Mărimea diferă, apelându-se la mulinete de somn cu tamburi între 8000 și 12000 ca mărime etalon. În general sunt împrumutate din pescuitul oceanic , ceea ce le aduce un plus. Etanșeitate și rezistenţa la acțiune coroziva. Un producător consacrat în acest sens este PENN spre exemplu. De menționat este că această clasă de mulinete are capacitatea de a stoca o cantitate mare de fir. Este un avantaj care oferă pescarului posibilitatea de a plasa monturi la distanţe mai mari și siguranță în drill.
Momeli de somn
Analizând dieta somnului, momeala nu este greu de identificat. În general, tot ce trăiește pe substrat și în imediata apropiere face parte din meniul somnului. Discutăm de raci, scoici, râme de apă, peşti, broaște. Este un lucru știut că în pescuitul la staționar la somn la suprafață, pescarii apelează inclusiv la exemplare de pui de păsări de apă. Anumite organe cum ar fi ficatul de porc sau intestinele de găină sunt apreciate de acest răpitor. Nici coropișnița sau lipitorile nu sunt excluse. Alături de ţipari, intră la categoria delicatese pentru somn. Ca o notă finală, somnul nu refuză nimic ce semnalează un aport proteic. În Franța, este documentat comportamentul de hrănire al acestui răpitor care patrulează ziua malurile în așteptarea porumbeilor care vin la adăpat. Dieta somnului este vastă. Are capacitatea de a vâna inclusiv în afara mediului acvatic, în zonele limitrofe acestuia!.
Clonc la somn
Stilul de pescuit la somn la clonc este fascinant. Este singura metodă de a captura somn chemându-l la tine prin intermediul sunetelor. Unealta denumită clonc are rădăcini adânci în Delta Dunării. Unele relatări menționează că apariția acestei unelte se datoarează comportamentului somnului în perioada de reproducere. Exemplarele de masculi și de femele în această perioadă se ridica la suprafața apei unde, cu ajutorul maxilarelor emit sunete cu caracter teritorial. Sunt scurte ca intensitate și joase ca frecvenţă. Cloncul a fost conceput să imite aceste sunete. Are la bază ca mecansim de funcționare lovirea apei la un unghi extrem de precis. În urma impactului, o anumită cantitate de aer rezultata în urma dislocării apei pe porțiunea de contact, amplifică sub forma de cameră de rezonanţă sunetul rezultat.
Fire recomandate
Pescuitul la clonc are și o a doua particularitate. Se practică din barca și în deplasare. Rare sunt momentele în care se pot obține rezultate pescuind static. Este un pescuit vertical care se desfășoară în masa apei. Firele sunt similare cu cele din pescuitul la staționar atât ca diametru cât și ca propietăţi. Așadar, ca o recapitulare, diametre situate între 0,45 milimetri și 0.70 milimetri. Exclusiv textile cele pentru linia principală. În această tehnică se pot folosi fire înaintaș de tip monofilament dedicate. Monturile sunt atipice la fel ca și unele momeli.
Ce lansete sunt ideale la clonc
Lansetele pentru clonc la somn sunt caracterizate de lungimi scurte și rezervă mare de putere pe talon. De asemenea în partea superioară, vârfurile sunt ușor permisive pentru a permite timp somnului să atace momeala. Acest nivel de flexibilitate ajută nu numai în sesizarea trăsăturii ci și în menținerea unui contact al cârligului în gura somnului. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.