Francezul Jerome France a câştigat prima etapă de Super Rally

0



Pe un monopost Formula Renault, francezul Jerome France a câștigat prima etapă din Campionatul Național de Super Rally, care s-a desfășurat sâmbătă, pe circuit stradal, în Mangalia.


Distanța totală a traseului stradal a fost de 3,75 de kilometri, iar 30 de piloți s-au duelat pentru prima poziție. În finală au ajuns cei mai buni 12, iar în cele din urmă victoria i-a revenit lui France după un duel incredibil cu Mihai Leu și Costel Cășuneanu. De altfel, acesta din urmă, campion național en-titre, a avut un timp mai bun decât al francezului, însă a fost penalizat cu 3 secunde după ce a lovit o șicană de pe traseu, manevră interzisă. Podiumul final a arătat astfel: 1. Jerome France 2. Mihai Leu 3. Costel Cășuneanu. Câștigătorul a comparat etapa de la malul mării cu celebrul circuit stradal de la Monte Carlo. „Chiar le-am arătat prietenilor mei din Franța poze de aici și au fost încântați de ceea ce s-a întâmplat. Am câștigat, dar asta nu mă transformă într-un favorit la titlu”, a spus Jerome France.
Doi argeşeni, în finală
Printre cei care s-au mai calificat în finală au fost Dani Oțil, Emil Ghinea, musceleanul Aurelian Andronache, Istvan Beko, Ionuț Moisii, Vlad Cosma, Zoltan Martincsek și piteşteanul Vali Porcișteanu. Câștigător în 2019 la Mangalia, Oțil a fost al patrulea, însă s-a confruntat cu probleme tehnice pe parcursul etapei. Pe lângă monoposturi și prototipuri, fanii prezenți pe margine au mai avut ocazia de a vedea în acțiune un Mini eletric, pilotat de Ciprian Lupu, dar și o Dacia 1300, din cadrul proiectului Dacia Revival. Următoarea etapă va avea loc în perioada 18-19 iunie pe străzile din Târgu Mureș. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.