„Experienţa lor a făcut diferenţa!”

0

  • Antrenorul BCM U FC Argeş a tras concluziile după înfrângerea cu CSM Oradea



BCM U FC Argeș Pitești va lupta pentru medaliile de bronz după ce a pierdut la limită și cel de-al treilea meci cu CSM Oradea din semifinalele Ligii Naționale de Baschet Masculin. Luni seară, la Sala Sporturilor Trivale, trupa antrenată de Cristian Achim s-a impus cu scorul de 81-79 și astfel a obținut biletele pentru o nouă finală în primul eșalon baschetbalistic al României.


Tudor Costescu, antrenorul BCM U FC Argeş Piteşti, spune că ardelenii au meritat pe deplin calificarea în finala competiţiei : „Felicitări adversarilor noștri și succes în finală. În general, când o echipă câștigă seria cu 3-0, de cele mai multe ori, evident, este echipa mai bună. Cred că și noi am fost îndreptățiți la acest meci să fim învingători, dar ne-au lipsit din nou câteva lucruri importante și unele detalii în momentele cheie. Diferența s-a făcut prin experiența lor și coeziunea pe care o au în echipă.
Doresc să îmi felicit jucătorii pentru modul în care au încercat să facă față acestei provocări. Cred că de data aceasta am arătat ca o echipă de nivelul adversarilor noștri, cum de altfel am fost în întreg campionatul, și totodată cred că am avut șansa să ne impunem” a spus tehnicianul piteştean după înfrângerea suferită în cel de-al treilea meci cu orădenii. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.