A virat într-un alt autoturism!

0



Neatenţie, acesta a fost motivul producerii unui accident rutier, ieri dimineaţă, la Budeasa. Un şofer în vârstă de 38 de ani, a virat cu intenţia de a intra pe un drum lateral şi a lovit o altă maşină. Asta din cauză că a efectuat virajul fără să se asigure, altfel ar fi observat autovehiculul care venea din faţă.


Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că, Claudiu Ionuţ D. de 38 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism Opel pe DJ 703K, pe raza localității Budeasa, din direcția Pitești spre Budeasa, ar fi efectuat manevra de schimbare a direcției de deplasare prin viraj la stânga. A intrat în coliziune cu un autoturism Seat care se deplasa din sens opus, condus de Mădălina S. de 25 de ani, din Budeasa. În urma evenimentului atât şoferiţa cât şi şoferul implicaţi au scăpat nevătămaţi, în schimb, a fost rănit ușor pasagerul din Opel, Alexandru S. de 37 de ani, din Mărăcineni, care a fost asistat medical la fata locului, primind diagnosticul preliminar de TCC minor. Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a petrecut, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
M.Sandu Foto Info Trafic Piteşti


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.