Solicitări de garantare de 735 milioane lei în programul Noua Casă

0
0



Valoarea totală a solicitărilor de garantare transmise în cadrul programului “Noua Casă”, în perioada 29 martie – 4 iunie 2021, însumează peste 735 de milioane de lei. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook.


Programul “Noua Casă” este un program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia unei locuinţe prin contractarea de credite garantate de stat.

5.500 de persoane fizice au aplicat
El a subliniat că aceasta reprezintă aproximativ 49% din plafonul de 1,5 miliarde lei alocat pentru anul în curs. ”Dintre cele peste 5.500 de persoane fizice care au aplicat, 84% beneficiază de credite cu o valoare individuală de până la 70.000 de euro, în timp ce 16% beneficiază de credite de până la 140.000 de euro. Valoarea totală a creditelor acordate în baza garanţiilor programului ‘Noua Casă’, până la începutul lunii iunie, este de 1,43 miliarde de lei”, a precizat ministrul, pe reţeaua de socializare.

Cine sunt beneficiarii
Beneficiarii pot achiziţiona în cadrul programului locuinţe noi, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, locuinţe consolidate, destinate achiziţionării, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat şi alte categorii de locuinţe, recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţii noi sau de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.

Plafonul maxim este 140.000 euro
Garanţiile acordate in cadrul Programului sunt garanţii în numele şi în cont stat, iar procentul de garantare se aplică în funcţie de categoria de locuinţă. Plafoanele maxime ale garanţiilor sunt: de până la 60% pentru creditele pentru locuinţe noi, de până la 140.000 de euro, avansul solicitat beneficiarului fiind de 15%; de până la 50% pentru credite pentru locuinţe noi de până la 70.000 de euro, avansul solicitat fiind de 5%; de până la 50% pentru credite pentru locuinţe vechi de până la 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5%. M.Duinea


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.