Soţ şi soţie morţi în casă!

0



Tragedie petrecută în comuna Bârla, unde doi soţi au fost găsiţi morţi în casă. Nenorocirea vine după ce au consumat, accidental, insecticid. La cercetări oamenii legii au descoperit sticla cu insecticid, pe masă, alături de cea de ulei. Trupurile neînsufleţite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală. Ieri a fost făcută autopsia, în timpul căreia au fost prelevate probe toxicologice.


Soţii Sebastian şi Florica P., de 73, respectiv 61 de ani, locuiau în aceeaşi curte cu fiul, nora şi nepoţii, în case separate. Oamenii erau cunoscuţi gospodari şi duceau o viaţă sănătoasă, preferând să mănânce produse proaspete şi multe salate. Marţi cei doi s-au simţit rău, având stări de vomă şi diaree. Miercuri dimineaţă, Florica P. s-a dus în casa fiului, l-a trezit pe băiat să plece la serviciu, după care s-a întors la ea în locuinţă.

Spaţiu publicitar





A fost ultima dată când a fost văzută în viaţă. În jurul prânzului, nora a mers la şcoală să îşi ia copiii şi a trecut pe la farmacie, de unde a cumpărat medicamente pentru socrii. Farmacista i-a dat atât antivomitive cât şi medicamente care să stopeze diarea însă, a sfătuit-o pe femeie să cheme salvarea. Când a intrat în casă cu medicamentele nora şi-a găsit socrii morţi. Amândoi zăceau fără suflare în pat.

Se pare că au ingerat insecticid
Pe masa din bucătărie cei doi soţi aveau alimente, sticle cu ulei şi oţet, dar şi insecticid şi dezinfectat pe bază de clor. Se vedea că au luat ultima lor masă. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti. Criminaliştii au sesizat că sticlele de produse alimentare erau lângă insecticid. Mai mult de atât, soluţia toxică era galbenă şi uleioasă, putând fi confundată cu uşurină cu uleiul.

Recipientul a fost ridicat de oamenii legii, urmând a fi analizat în laborator. Trupurile neînsufleţite ale celor doi soţi au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Argeş. Ieri a fost efectuată autopsia în cadrul căreia au fost prelevate probe toxicologice. Probele au fost solicitate de către polițiști, dar va dura câteva săptămâni până vor apărea rezultatele. Abia atunci, se va putea spune cu certitudine ce au ingerat victimele. M.Sandu Foto C. Tudor.


Spaţiu publicitar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.