Medic condamnat, vrea să profeseze!

0



Condamnată într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi în alte două dosare penale pentru ucidere din culpă, o cunoscută doctoriţă vrea să se întoarcă la spital. Aceasta a cerut instanţei revocarea sentinţei prin care i se interzice să mai profeseze. Ca argumente, în cererea sa, doctoriţa a depus la dosar înscrisuri prin care dovedeşte că în perioada în care nu a profesat a urmat cursuri prin care şi-ar fi menţinut şi îmbunătăţit profesia de medic prin aprofundarea de noi cunoştinţe în domeniu. Mai mult, aceasta le-a spus judecătorilor că dacă nu este lăsată să îşi desfăşoare profesia nu are cu ce plăti daunele morale şi materiale la care a fost obligată de către instanţă.


În anul 2007 medicul ginecolog Georgeta D. din cadrul Spitalului Orăşenesc Sfântul Spiridon Mioveni-punct de lucru Spitalul Călineşti a fost condamnată după ce, în urma unei intervenţii chirurgicale a uitat un pansament în abdomenul unei paciente. A primit o pedeapsă de un an închisoare cu suspendare.

Bebeluş mort la naştere
A continuat să profeseze iar în anul 2012 a apărut o acuzaţie cu mult mai gravă împotriva acesteia. Un copil a murit la naştere, din vina medicului după cum a rezultat în urma autopsiei şi a anchetei ulterioare. Doctorița a lăsat o mămică în vârstă de 32 de ani, să nască pe cale naturală, deşi micuţul cântărea 4 kilograme și o astfel de sarcină impunea cezariană. Astfel, Judecătoria Topoloveni a condamnat-o pe Georgeta D., în aprilie 2017, la 2 ani închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, fals intelectual și uz de fals, fapte săvârșite în condițiile unui concurs de infracțiuni.

Instanța a dispus supravegherea, pe o durată de 4 ani, termen de încercare. „În calitate de medic primar obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Sfântul Spiridon Mioveni, deși avea posibilitatea, mijloacele și obligația de a aprecia asupra dimensiunilor fătului, nu a estimat greutatea fetală, nu a diagnosticat corect modificarea culorii lichidului amniotic, a ignorat ritmul cardiac al fătului, care evidenția suferință fetală, a decis incorect nașterea vaginală, deși cunoștea indisponibilitatea medicului anestezist, a impus ca asistenta F.D. să efectueze o manoperă care nu corespunde protocolului medical, a nesocotit standardele de bună practică medicală și nu a supravegheat și monitorizat travaliul și prin acest cumul de manopere culpabile și imputabile exclusiv inculpatei a determinat direct, necondiționat și nemijlocit decesul nou-născutului viu și viabil, prin provocarea unei hemoragii cerebrale, intervenită pe fondul unui traumatism cranio-cerebral forte, cât și a unui traumatism abdominal cu multiple leziuni hepatice, gen «explozie de parenchim hepatic», produse în procesul nașterii vaginale prin mecanism complex de lovire cu corp dur și de comprimare între planuri dure”, au spus anchetatorii.

A falsificat fişa pacientei
În cursul anchetei oamenii legii au constatat că au apărut unele modificări în fişa pacientei, făcute chiar de către medic, în încercarea de a scăpa de acuzaţiile grave. „…a falsificat prin adăugare de mențiuni efectuate olograf atât înscrisul Foaia de observație clinică generală, cât și înscrisul intitulat Document de însoțire a produsului de concepție transferat pentru autopsie, documente care au calitatea de înscrisuri oficiale, iar adăugirile efectuate au avut natura, dar și scopul producerii de consecințe juridice favorabile inculpatei, documente pe care le-a introdus apoi în circuitul juridic al spitalului, cunoscând că vor fi folosite atât la Colegiul Medicilor Argeș și SML Pitești, cât și în fața organelor de urmărire penală și altor autorități, în scopul producerii de consecințe juridice favorabile inculpatei”, mai spun anchetatorii. În sentinţa din aprilie 2017 s-a luat decizia: „ dispune faţă de inculpată măsura de siguranţă a interzicerii exercitării profesiei de medic primar în specialitatea obstetrică – ginecologie”. Sentinţa a rămas definitivă.

O nouă condamnare…
În anul în care a primit condamnarea, 2017, a fost trimisă în judecată în al doilea dosar de ucidere din culpă, tot după moartea unei bebeluş, dosar finalizat cu o condamnare definitivă în aprilie 2019 când a primit o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare cu suspendare. De data aceasta, judecătorii au prelungit măsura supravegherii până la 6 ani. Şi în această sentinţă, este precizat în mod expres că i se interzice să mai profeseze ca măsură de siguranţă. Instanţa a dispus ca, în solidar cu unitatea medicală unde a avut loc tragedia, Georgeta D. să achite daune în valoare de 70.000 euro.

I s-a interzis să lucreze ca medic ginecolog
La aproximativ un an de când a fost dată sentinţa Georgeta D. s-a întors în sala de judecată, de această dată nu în calitate de inculpat ci ca petent. Cerea instanţei să-i revoce măsura de interzicere a exercitării profesiei. Aceasta a depus la dosar documente din care reieşea că a urmat cursuri profesionale. Judecătorii argeșeni nu s-au lăsat impresionați nici de cursurile la care a arătat medicul că a participat între timp, nici de dorința de a achita daunele și au respins cererea.

După ce Judecătoria Topoloveni nu i-a dat câştig de cauză, Georgeta D a declarat apel, acesta judecându-se la Curtea de Apdel Piteşti. Nici de această dată magistraţii nu i-au admis cererea. „La ora actuală, instanța consideră că starea de pericol social care a constituit temeiul pentru aplicarea măsurii de siguranță continuă să subziste, motiv pentru care instanța a respins ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii de siguranță. În urma examinării înscrisurilor depuse la dosar de petentă în dovedirea susținerilor din cererea dedusă judecății, potrivit cărora, și-a îmbunătățit constant pregătirea profesională, a participat la numeroase seminarii și stagii de pregătire profesională, concluzia instanței este aceea că intervalul de timp în care petenta nu și-a exercitat profesia nu a fost de natură să o facă să conștientizeze gravitatea faptelor săvârșite”, au scris judecătorii în motivare.

Problema este că cererea de revocare a fost depusă pentru primul dintre dosarele de ucidere din culpă, ceea ce înseamnă că are posibilitatea juridică să revină cu aceeaşi solicitare şi pentru cel de-al doilea dosar. Asta în ciuda faptului că instanţa consideră că medicul ginecolog este „pericol social” dacă va continua să îşi exercite profesia. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.