Ofiţerii DGA au organizat acţiuni de prevenire

0



Ofițerii de prevenire din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au desfășurat astăzi, 14 iulie 2021, pe raza județului Argeș, activități cu caracter preventiv în cadrul campaniei naționale de promovare a integrității ”M.A.I. etic, M.A.I. integru!”.


Scopul campaniei este conștientizarea personalului Ministerului Afacerilor Interne și a cetățenilor asupra consecințelor implicării în fapte de corupție și încurajarea semnalării unor astfel de fapte.

În mod concret, ofițerii anticrupție ai D.G.A – S.J.A. Argeș, au participat, alături de poliţiştii Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș – Serviciul Rutier şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, precum și polițiști rutieri din cadrul Direcției Rutiere, Brigăzii Autostrăzi, Inspectoratelor Județene de Poliție Brașov, Dâmbovița, Olt, Teleorman și Vâlcea, pe drumurile din zona principalelore municipii și orașe din județul Argeș, la acțiuni ample pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Cu această ocazie, participanții la trafic au fost informați inclusiv cu privire la competențele legale ale D.G.A., infracțiunile de corupție prevăzute de Codul Penal, modalitățile de sesizare a faptelor de corupție, inclusiv prin intermediul serviciului Call-center anticorupție 0800.806.806.
În cadrul activităților au fost distribuite materiale de informare cu tematică anticorupție având caracter preventiv.

Citiți și: Violator, în arest!Reamintim, cu acest prilej, că, la nivel local, Direcția Generală Antiorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Argeș, cu sediul în municipiul Pitești, Str. Victoriei, nr. 60, județul Argeș, telefon 0248.607.000; e-mail: arges.dga@mai.gov.ro


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.