Acţiuni cu poliţişti din alte judeţe, în Argeş!

0


Şi în această săptămână, acțiunile de prevenire a evenimentelor rutiere vor continua. Vor fi organizate filtre cu efective mărite, precum și acțiuni cu efective de poliție rutieră din județe limitrofe.


Pe principalele drumuri din judeţ vor fi amplasate radare, numărul echipajelor de pe şosele fiind cu mult peste cel obişnuit. Poliţiştii din Vâlcea, Teleorman sau Dâmboviţa vor acţiona în Argeş, în timp agenţii rutieri din judeţul nostru vor merege în judeţele amintite.

Acţiunile vor avea loc zilnic. „Scopul acțiunilor nu este reprezentat de aplicarea de sancțiuni, ci de creșterea gradului de siguranță pentru toate categoriile de participanți la trafic, precum și de conștientizarea de către conducătorii auto a pericolului la care se expun pe sine și pe ceilalți în situația nerespectării regulilor de circulație.

În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 344 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 95.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 19 permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Florin Popa. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.