BMW-ul a lovit trei taxiuri

0
0



Trei dintr-o lovitură! Este performanţa nedorită a unui tânăr de 22 de ani, din Piteşti, care a lovit, ieri, trei taxiuri care aşteptau în staţia de la Comisariat, în cartierul piteştean Craiovei. În timpul cercetărilor efectuate la faţa locului, oamenii legii nu au reuşit să stabilească cu certitudine cauza producerii  coliziunii în lanţ, însă, după violenţa izbiturii şi-au dat seama că a avut viteză. Şoferul face parte dintr-o familie de cunoscuţi interlopi care au avut multe probleme cu legea de-a lungul timpului.


Accidentul a avut loc ieri, la intrarea din cartierul Craiovei, în apropiere de Comisariat. Constantin M., de 22 de ani, din Piteşti, conducea un BMW  cu volan pe dreapta. Tânărul venea dintre Târgul Săptămânal şi se îndrepta către Centru.

A pierdut controlul volanului şi a lovit un Logan, taxi, care aștepta în staţie, la volanul căruia era Marian P., de 42 de ani. Loganul a fost proiectat în faţă într-un taxi Sandero, la volanul căruia era Petre E., de 40 de ani, iar acesta, la rândul lui, a fost împins într-un Renault, condus de Ionel S., de 52 de ani.  Doi dintre taximetrişti, Marian P şi Petre E.,  au fost răniţi, fiind transportaţi la spital. Imediat după impact, la faţa locului s-au strâns zeci de curioşi. Oamenii dădeau vina pe şoferul BMW-ului care, spun ei, rula cu viteză foarte mare. Faptul că bolidul avea volan pe drepta a fost, de asemenea, un dezavantaj pentru şofer.

Poliţiştii Biroului Rutier Piteşti, care au făcut cercetările la faţa locului nu au reuşit să stabilească, în mod cert, cauza producerii accidentului însă oamenii legii cred că este vorba de viteză excesivă, pornind de la urmele lăsate la locul accidentului, declarațiile martorilor, dar şi avariile suferite de maşinile implicate.

Cercetările vor continua, urmând să fie cerută o expertiză tehnică.  Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.