- Din punctul meu de vedere
Sincer, nu cred că mai folosesc la mare lucru, iar în cele ce urmează vreau să argumentez folosind câteva situații în care ziaristul care scrie despre politică devine inutil.
Cunoaștem cu toții faptul că premierul Florin Cîțu nu a demisionat, cu toate că s-a dovedit a fi un condamnat penal. Întrebarea care se pune este asupra cui se pronunță ziaristul, despre cine vorbim noi, despre Cîțu sau despre cei care l-au pus în funcție pe Cîțu ?
Cine sunt cei care l-au făcut premier pe acest om?
Impresia aproape generală este că în colonia România președinții și premierii, precum și alții cu funcții importante în stat, sunt puși cu mâna de forțe externe. Avem dovada că lucrurile stau astfel ? Nu și nici nu ar fi posibil, presa nu poate intra în computerele celor care scriu scenarii despre țara noastră sau în birourile celor care duc aceste scenarii la îndeplinire.
În acest caz, pe cine criticăm noi atunci când spunem că Florin Cîțu ar trebui să demisoneze pe principiul ”fără penali în funcții publice” ? Nu știm pe cine criticăm și, situația fiind confuză, critica noastră nu are niciun sens. Este ca și cum ai scrie la ziar despre accidentul produs de un șofer a cărui mașină este condusă prin telecomandă, ca o dronă. Totuși, majoritatea ziariștilor continuă să se refere la Cîțu în articole în care menționează că acesta are stăpâni.
Așa se insinuează absurdul în presă atunci când țara este o colonie.
Un alt exemplu este și mai înnebunitor. Clotilde Armand a fost identificată în imagini care arată că dansează printre voturile românilor din sectorul 1. O criticăm pe Clotilde Armand exact în articole în care afirmăm că primărița este o reprezentantă a Franței, prin asta înțelegând că a fost propulsată de serviciile secrete din Hexagon.
Pe cine dăm așadar vina când vedem mormanele de gunoaie și șobolanii din București, pe Clotilde Armand, ori pe guvernul Franței, pe serviciile secrete ale Franței, pe complicii acestora din România ?
Continuăm să credem că dna Armand este de capul ei la București, atunci să o criticăm pe ea, dar dacă nu e de capul ei, să ne referim direct la Franța, așa ar fi corect.
Din păcate, nici noi nu mai știm ce este sau nu corect, deoarece suntem ziariștii unei colonii.
Desigur că în fiecare țară există resorturi secrete ale politicii și forțe ascunse, dar atunci când țara este suverană acestea se află în interior sau preponderent în interior. În situația unei colonii, deciziile se iau de către metropolă, iar acolo ziariștii coloniei nu au acces.
Când am început să scriu în presa liberă, adică în ianuarie 1990, ziariștii se împărțeau, în funcție de locul unde le era redacția, în presă locală și presă centrală. Acum, putem spune că suntem toți o apă și un pământ, adică ziariștii unei colonii.
Vor afirma unii că putem scrie despre corupția clasei politice, dar părerea mea este că toți politicienii și clientela lor au furat în 30 de ani cu roaba, în vreme ce alții, prin mecanisme sofisticate, au furat cu vagonul.
Ne-ar rămâne de scris despre educație, veți zice dumneavoastră, despre românii care aruncă gunoaiele pe marginea drumului și nu vor în ruptul capului să sorteze gunoiul înainte de a-l arunca la tomberon. Atrag respectuos atenția că în lipsa de rigoare a unui om, în comportamentul său lipsit de civilizație se regăsesc o mulțime de factori, iar mulți dintre aceștia își au originea în starea de colonie a patriei.
Când propria ta țară pare că și-a pierdut demnitatea, cu greu o mai respecți. Depresia se strecoară în sufletul tuturor, voința slăbește, încrederea în instituțiile statului devine poveste de adormit copiii, optimismul se evaporă.
Recunoașteți că este extrem de dificil să dai repere clare unui copil ? Nu intru în amănunte dar spuneți-mi de partea cui să îți îndemni copiii și nepoții să se situeze, de partea sclavilor, ori de cea a stăpânilor ? Pe cine să iubească urmașii noștri, țara sau puterile garante numite ipocrit parteneri strategici ?
Fiindcă nu vreau să închei într-o notă pesimistă, măcar pentru faptul că eu văd întotdeauna partea plină a paharului, voi spune că avem totuși un noroc uriaș că ne-am născut acum și aici. Avem o țară minunată, cu patru anotimpuri, cu arșiță dar și cu zăpadă, cu râuri de munte și cu păduri, cu păsări și animale sălbatice. La noi nu curge sânge pe străzi, iar fiecare om care vrea și poate să fie harnic nu riscă să moară de foame. În comparație cu alți contemporani, suntem zei.
Imaginați-vă ce se întâmplă în aceste zile la Kabul.
Închei aici, când subiectul este unui trist, prefer să trec peste el cât pot de repede. După părerea mea, când țara devine o colonie după ce a fost pe culmile suveranității, prăbușirea lasă urme în conștiința celor care au conștiință.
Totuși, ne vom descurca, vom trăi, vom iubi, vom nădăjdui.
În fond și la urma urmei, la noi în țară nu curge sânge și sunt patru anotimpuri.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
Daca tot ati adus aminte de ce se intampla acum la Kabul tin sa subliniez ca ceea ce stim vine din surse filtrate de aliatii strategici, dar ca idee generala seamana (schimband ce e de schimbat) cu ce se intampla la Bucuresti in 22-25 decembrie 1989 (militari pusi de superiori sa se impuste unii pe altii la Otopeni sau in Drumul Taberei – colonelul Trosca, lupte de strada in timpul carora ofiterii superiori din armata isi rescriau ordinele de lupta din perioada 16-22 decembrie 1989 astfel incat sa nu apara ca au tras in popor etc.)
Sa ne punem si intrebarea: ce s-a intamplat in Afganistan in ultimii 20 de ani de ocupatie militara, la care Romania s-a facut complice?
De cateva ori guvernul afgan (guvern instalat de fortele de ocupatie, nu ales de popor) a cerut americanilor sa plece, iar raspunsul a fost ca acestia inca mai au treaba pe acolo cu teroristii.
Cine este terorist in Afganistan, Mali sau alte tari? Cei care sunt etichetati ca atare de fortele de ocupatie.
Iata ca pe planul acesta al libertatii Romania sta mai bine decat Afganistanul care incepe in aceste zile sa isi recapete independenta de facto.
Pana la urma orice tara intelege ca nu valoreaza nimic pe plan international cata vreme nu face parte din clubul Marilor Puteri, iar biletul de intrare in acest club include dotarea cu armament nuclear. Vezi cazul Israelului care s-a dotat cu asa ceva, dar nu recunoaste, si al Iranului care e in plin proces de inarmare, apoi vin India si Pakistanul. Fara asa ceva te poti trezi tu, Iran, ca forte externe organizeaza o „primavara iraniana” pe teritoriul tau, iar dupa victoria fortelor „democratice” contractele de export de petrol se reorienteaza ca in Libia post-Ghadafi.
Uneori ziariștii nu știu, alteori sunt orbi sau vânduți.
În 2003, juniorul nereușit George W. Bush spunea că Irakul are arme de distrugere în masă iar clăpăugul netot Tony Blair a supralicitat afirmând că, în 45 de minute, lansatoarele irakiene pot atinge Occidentul și ucid populația prin dispersarea gazului de luptă (armă chimică).
Afirmații FALSE, demontate de experții O.N.U.
Și totuși, ziariștii au considerat acuzațiile fondate, rămânând surzi și orbi la dezmințirile organismelor internaționale.
Saddam Hussein a murit în canal, ca un câine!
Să ne amintim, printre altele (Siria, Serbia) și de un alt eșec major al politicii S.U.A.: Războiul din Vietnam care a dus la radicalizarea unor americani prin refuzul satisfacerii serviciului militar obligatoriu, a produs drame psihice, etc.
P.S. Am încercat să-l ompletez pe colegul de pagină Clevetici (foarte corect în expunere).
Despre profesionistul (vine de la profesionala fentată, păcat, ar fi ajuns probabil un sculer matrițer competent) Cîțu, niciun cuvânt, vorba bulgarilor, nula na nula, zero peste tot.
P.P.S. Dacă dl Smeoreanu reușește, prin mijloace specifice, altfel totul este ,,la secret” , să obțină copia situației școlare a p.m. (!) Cîțu, jos pălăria, demonstrează că este un ziarist adevărat.
Erată: Saddam a murit spânzurat! După capturarea din subteran.
La un articol cu un titlu-întrebare aș răspunde nu cu un comentariu, ci tot cu o întrebare (retorică) :
La ce foloseau ziariștii în epoca comunistă a țării noastre?
Raspuns si eu cu alta intrebare la fel de retorica:
La ce foloseau ziariștii în epoca dictaturii regale a lui Carol al II-lea?
Vreau sa spun ca scrisul la comanda politica nu a fost inventat de comunisti, dar acestia l-au dus spre cele mai inalte culmi…
Comentariile sunt închise.