Ştiri de la IJP

0



12 permise reţinute
În 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate aproape 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 12 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare. Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări, mai ales în trafic aglomerat și în condiții meteo ce limitează vizibilitatea sau aderența la carosabil.

Conducea băut
În noaptea sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung l-au depistat pe Vasile C. de 22 de ani, din comuna Vlădești, care conducea un autoturism pe DJ 732, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Etilotestul indica o concentraţie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub inflenţa alcoolului.

Amendaţi că nu purtau mască
Duminică, au fost desfășurate 18 acţiuni pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu virusul SARS COV-2, (dintre care 16 organizate independent de către poliţişti, una organizată cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri). În cadrul activităților au fost verificate 1.211 persoane, precum și 109 mijloace de transport în comun. Totodată, au fost verificate 111 societăți comerciale, unde poliţiştii au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 22 de sancțiuni contravenţionale, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.