Legat de scaun şi torturat pentru datorie!

1
0



Cu un caz de violenţă ieşită din comun s-au confruntat poliţiştii câmpulungeni. Doi cunoscuţi interlopi, din oraşul de la poalele Muscelului, au sechestrat un bărbat, l-au legat de scaun şi l-au bătut timp de câteva ore pentru o datorie. În urma leziunilor suferite victima a ajuns la spital, dar i-a fost frică să spună ce a păţit, minţind că a căzut! Ieri, agresorii au fost arestaţi preventiv!


În seara de Sfinta Maria, la Spitalul Municipal Câmpulung, s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 30 de ani,  care avea multiple leziuni. Omul era plin de sânge şi de vânătăi şi avea nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale. Întrebat de către cadrele medicale ce a păţit, omul a susținut că a căzut cu bicicleta.

Mediul de gardă şi-a dat seama însă, că leziunile provin în urma unei agresiuni şi a sesizat Poliţia. Victima a susţinut şi în faţa oamenilor legii că a fost vorba de o căzătură, dar luat la întrebări, a fost nevoit să povestească despre înfiorătoarea întâmplare.

De frică, a mințit că a căzut cu bicicleta

Pacientul a povestit că a fost luat cu forţa de Ionuţ Ţ, de 32 de ani şi Gabriel G., de 20 de ani, două „vedete”, cunoştinţe vechi ale oamenilor legii. Indivizii l-au dus în locuinţa ce-i aparţine unuia dintre ei, l-au legat de scaun cu un cablu şi l-au lovit fără milă ore bune, pentru o datorie mai veche.  Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și lipsire de libertate. „Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 25 august a.c., polițiștii, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au efectuat două percheziții domiciliare, la locuințele celor doi, în urma cărora au fost ridicate mai multe obiecte cu valoare probatorie” a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. Oamenii legii au ridicat din imobil cablul şi scaunul folosite pentru a-l tortura pe bărbat.

Agresorii au fost arestați

După administrarea probatoriului, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, ieri fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Ulterior, Ionuţ Ţ şi Gabriel G. au fost prezentaţi Judecătoriei Câmpulung cu propunerea de arestare preventivă, propunere admisă de judecători. Pe numele celor doi, au foste emise mandate de arestare pe câte 30 de zile. M.Sandu


1 COMENTARIU

  1. cam multi camatari in zona aia, datorita justitiei, care se activeaza doar in caz de crima, poti face orice, sa dai bani cu camata, sa snopesti in bataie pe cineva, nu patesti nimic, poate doar o amenda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.