Flavius Croitoru, în echipa etapei a 10-a din Casa Liga 1!

0



Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat echipa ideală a etapei a 10-a din Casa Liga 1. Printre cei unsprezece jucători nominalizați de LPF se regăsește și un fotbalist de la FC Argeş. Este vorba de portarul Flavius Croitoru care a avut o evoluțíe foarte bună în confruntarea de sâmbătă seară, de pe propriul teren, cu Chindia Târgoviște, terminată la egalitate, 0-0.


Iată cum arată echipa ideală a etapei a 10-a:
PORTAR
Flavius Croitoru (FC Argeş / 29 de ani) – Titularizat pentru întâia oară în campionatul curent, a apărat un penalty şi a mai avut alte două intervenţii prin care a păstrat neatinsă plasa porţii argeşenilor.
FUNDAŞI
Mihai Căpăţînă (Universitatea Craiova / 25 de ani) – Introdus pe durata reprizei secunde în locul lui Antoine Conte, a reuşit un gol, primul în tricoul Universităţii în campionat şi o pasă decisivă.
Iulian Cristea (FCSB / 27 ani) – A pasat decisiv pentru reuşita colegului său din defensivă, Paulo Vinicius. S-a achitat bine de sarcinile trasate de antrenor.
Joyskim Dawa (FC Botoşani / 25 de ani) – Puternicul fundaş folosit de Marius Croitoru în centrul defensivei şi-a trecut în cont primul gol în principala competiţie din România.
Bogdan Vătăjelu (Universitatea Craiova / 28 de ani) – Experimentatul fundaş stânga l-a înlocuit cu brio pe căpitanul Nicuşor Bancu, dovedind că poate fi oricând o soluţie sigură.
MIJLOCAŞI
Andrei Ciobanu (Farul / 23 de ani) – Introdus pe teren în ultimele 20 de minute, a înscris golul care le-a adus constănţenilor a cincea victorie pe teren propriu din acest sezon.
Vadim Rață (FC Voluntari / 28 de ani) – Se dovedeşte a fi un transfer reuşit. A înscris pentru a treia oară în acest sezon.
Alexandru Chipciu (CFR Cluj / 32 de ani) – Prima sa reuşită din acest sezon de CASA Liga 1 se înscrie pe lista celor mai frumoase goluri marcate în primele 10 runde.
ATACANŢI
Sekou Sidibe (FC U 1948 / 20 de ani) – Un jucător cu o tehnică deosebită, aspect sesizat şi în această rundă, în care a finalizat cu gol o acţiune personală spectaculoasă.
Claudiu Keșerü (FCSB / 34 de ani) – A înscris pentru a treia etapă la rând. Este vârful de care roş-albaştrii aveau nevoie pentru a reveni pe locurile fruntaşe.
Andrei Ivan (Universitatea Craiova / 24 de ani) – Recital, Ivan! A scos un penalty, a marcat a șasea oară în carieră pe prima scenă în poarta lui Dinamo şi a executat lovitura liberă în urma căreia a înscris Mihai Căpăţînă.
ANTRENORUL ETAPEI
Liviu Ciobotariu (FC Voluntari / 50 de ani – FOTO) – Conduşi excelent de pe bancă, ilfovenii pot fi consideraţi surpriza plăcută din primele 10 runde, asta după ce au ajuns la a patra victorie consecutivă în Liga 1. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.