Facebook, Whatsapp și Instagram nu funcționează – Serviciile sunt indisponibile pe tot globul

0
0

Serverele gigantului Facebook  au căzut în jurul orei 18.30. Niciun serviciu oferit de companie nu mai este online. Utilizatori nu mai pot accesa Facebook , Instagram, Whatsapp, Messenger și nici un alt serviciu care ține de gigantul de internet.

WhatsApp, Instagram and Facebook sunt indisponibile în aproape toată lumea. Utilizatorii au postat mesaje pe Twitter în care au anunțat că platformele si aplicatii Facebook nu mai funcționează.
Facebook confirma că sunt probleme de conexiune și cere răbdare utilizatorilor la o jumătate de oră dupa ce serviciile sale au căzut.


ACTUALIZARE 20:00 Într-un mesaj pe Twitter, Facebook spune: „Suntem conștienți că unii oameni au probleme în a accesa aplicațiile și produsele noastre. Lucrăm la remedierea lucrurilor cât de rapid posibil și ne cerem scuze pentru inconveniență”. Și Instagram a transmis tot pe Twitter că „Instagram și prietenii au parte de niște probleme acum, și s-ar putea să aveți probleme în utilizarea lor. Aveți răbdare cu noi, ne ocupăm de ele!”.

În România, numărul reclamațiilor pe Downdetector era de aproape 5.000, apogeul fiind atins în jurul orei 19:00.

Utilizatorii care au încercat să intre pe versiunea de desktop a WhatsApp au fost întâmpinaţi cu mesaje privind lipsa conectării „This site can’t be reached” sau „Computer neconectat.

La conectarea pe Facebook, mesajul este „This site can’t be reached. Check if there is a typo in ro-ro.facebook.com. If spelling is correct, try running Windows Network Diagnostics”. Acelaşi mesaj apare şi la încercarea de conectare pe Instagram.


ACTUALIZARE 21:00 Zeci de mii de utilizatori de Internet din România, Statele Unite, Mexic, Franţa, Norvegia, Grecia şi alte ţări au raportat că nu au putut accesa serviciile Facebook şi Instagram.

  • Acţiunile companiei, listată la bursa de la New York, sunt în scădere cu 5,8% la ora transmiterii ştirii şi continuă să scadă.
  • Potrivit Reuters, nu s-a putut confirma imediat problema care afectează serviciile, dar mesajul de eroare de pe pagina web a Facebook Inc sugerează o problemă cu sistemul de nume de domeniu (DNS).

ACTUALIZARE 21:25 Experţii în securitate care au urmărit situaţia au declarat, pentru Reuters, că întreruperea ar fi putut fi declanşată de o eroare de configurare, care ar putea fi rezultatul unei greşeli interne, deşi teoretic ar fi posibilă şi sabotarea de către cineva din interior.

  • Un hack din exterior este văzut de experţii citaţi ca fiind mai puţin probabil. Un atac cibernetic care ar putea copleşi unul dintre cele mai populare site-uri din lume ar necesita fie coordonarea între grupuri criminale puternice, fie o tehnică foarte inovatoare, mai scrie agenţia internaţională de ştiri.
  • Facebook a recunoscut că utilizatorii întâmpină probleme în accesarea aplicaţiilor sale, dar nu au furnizat niciun fel de detalii despre natura problemei sau despre câţi au fost afectaţi de întrerupere.

ACTUALIZARE 23:30 Problema fără precedent, cu o zi înainte de audierea crucială în Senatul SUA a unui avertizor de integritate / Posibile cauze: o eroare internă sau un atac / Google și Amazon au și ele probleme. Într-o stenogramă scursă în publicația The Verge în 2019, Mark Zuckerberg spunea despre căderile rețelelor că reprezintă ”o mare problemă”. Orice problemă poate deseori determina utilizatorii să treacă la competitorii din piață, a spus el, adăugând că ar putea lua luni de zile pentru a recâștiga încrederea și pentru a-i aduce pe utilizatori înapoi pe platformele Facebook, asta dacă mai revin – The Independent. Căderea Facebook nu afectează doar compania și acționarii săi, ci și mii de firme mici sau antreprenori care folosesc zilnic Facebook pentru a-și promova serviciile și produsele, scrie presa americană. Ecosistemul economic creat de Facebook este acum în căutare de alternativă pentru a-și păstra clienții. Facebook a trimis o mică echipă de tehnicieni la unul dintre centrele sale de date din California pentru a reseta manual serverele, într-o încercare de a rezolva problema, scrie New York Times.


ACTUALIZARE 00:00 – (marți, 5 octombrie 2021): Facebook, Instagram, WhatsApp, Amazon Web Services sunt toate defectate, împreună cu serviciile de internet pe telefoanele acceptate de Verizon, T-Mobile și AT&T. Primele care au picat au fost telefoanele mobile de la AT&T, Verizon și T-Mobile, luni, la ora 11.30 EST. La mai puțin de 10 minute distanță, Facebook, Instagram și WhatsApp – care sunt toate deținute de Facebook – s-au defectat. Problema, care durează de mai multe ore, i-a alarmat pe utilizatorii de internet. Cauza întreruperii este neconfirmată deocamdată. Verizon, T-Mobile și AT&T au căzut, blocând zeci de mii de utilizatori în întreaga lume. Utilizatorii din New York, Los Angeles și Dallas raportează o problemă cu serviciul de telefonie mobilă. Totodată, utilizatorii dezvăluie că smartphone-ul lor se conectează la internet prin WiFi, dar nu prin date mobile.


ACTUALIZARE 00:20 – (marți, 5 octombrie 2021): BBC notează că astfel de căderi de o asemenea anvergură și pentru o perioadă atât de lungă sunt rare. Criza din 2019 a lăsat Facebook și celelalte aplicații ale sale aproape inaccesibile la nivel mondial pentru mai bine de 14 ore.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.