Succesul de la Zinca Golescu, o călătorie continuă

0



La începutul lunii aprilie vă anunțam o nouă reușită în palmaresul proiectelor europene de succes, cu măiestrie conturat și dezvoltat de profesor Aida Grecu, în cadrul Colegiului Național Zinca Golescu. Astfel, în primăvara acestui an, Colegiul primea acreditarea Erasmus+ în domeniul educației școlare, pentru o perioadă de 7 ani, urmare a selecției la procesul de acreditare realizat de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). La mijlocul lunii septembrie a venit prima finanțare, în valoare de aproximativ 50.000 euro.


Așadar, Piteștiul se mândrea cu prima instituție care dobândea pașaportul european pentru dezvoltare organizațională în domeniul educației școlare, urmare a elaborării unui plan de implementare a unor activități de mobilitate menite să contribuie la creșterea performantei si calității actului educațional, si in același timp la dezvoltarea continuă a prestigiosului Colegiu. În 14 septembrie, Colegiul Național Zinca Golescu a obținut prima finanțare, în valoare de 49.625 euro, acordată de Comisia Europeana pe domeniul educație școlară KA121-SCH, pentru atingerea obiectivelor Proiectului de Acreditare, corelate cu țintele strategice ale liceului. Beneficiarii direcți ai acestei prime finanțări europene, pentru perioada 01.09.2021 – 30.11.2022, sunt cadre didactice ale colegiului și experți europeni, care vor beneficia de 19 mobilități și a căror activitate va potența calitatea actului educațional la nivelul liceului.
„Ne așteaptă o perioadă plină de entuziasm și implicare, întrucât începem să derulăm și să implementăm planul de internaționalizare, pe care l-am elaborat. Atragerea acestei prime finanțări, pentru formarea cadrelor didactice din arii curriculare care se confruntă cu provocări, reprezintă un pilon important în derularea întregului proiect; de aceea ne vom concentra pe atingerea obiectivelor propuse, la un nivel maxim. Este o oportunitate, dobândită în urma unei munci de echipă titanice și sunt convinsă că la nivelul colegiului și a comunității locale, cu toții o vom aprecia si valoriza așa cum merită, mai ales că în centrul noilor acțiuni educative adaptate cerințelor actuale de pe piața muncii se află însuși elevul.” a menționat Aidas Grecu, coordonatorul proiectului.

Planul Erasmus are patru obiective

„As vrea să reamintesc cele patru mari obiective ale Planului Erasmus: dezvoltarea competențelor de predare a gândirii critice și creative în mod interactiv a profesorilor din aria limba și comunicare și aria consiliere și orientare; creșterea competentelor de comunicare în limba engleză și franceză a elevilor prin înțelegerea drepturilor omului, cunoașterea responsabilităților în context european; creșterea abilitaților de alegere a orientării profesionale pentru elevi și profesori; creșterea numărului profesorilor STEM, care realizează și utilizează resurse educaționale originale cu elevii.”, a mai spus acesta.
Rămânem alături de Colegiul National Zinca Golescu și de profesorul Aida Grecu cea care face ca Argeșul să fie mândru de această instituție școlară și de elevii care sunt pregătiți aici prin metode de lucru de talie europeană, pentru un viitor de succes.  M.S.