Tâlhar prins la 3 noaptea!

0



Aflat sub control judiciar un bărbat, de 33 de ani, din comun Poiana Lacului a comis o tâlhărie şi o tentativă de tâlhărie, la distanţă de câteva ore una după alta. Bărbatul mai este cercetat într-un dosar de ultraj şi unul de trafic de droguri. Cea care i-a căzut victimă de această dată, este fosta concubină. A fost reţinut, fiind dus în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.


Ionuţ G., de 33 de ani, este cunoscut pentru firea sa violentă dar şi problemele pe care le-a avut cu legea în ultimul an. Acesta a avut o legătură de cocubinaj cu o femeie în vârstă de 36 de ani, împreună având o fetiţă în vârstă de 11 ani. Cei doi s-au despărțit, după cum susţine femeia. Marţi, în timp ce ea se afla la o soră din Piteşti s-au pomenit la uşă cu Ionuţ G. care venise să discute cu concubina. La un moment dat, bărbatul s-a luat la ceartă atât cu fosta concubină cât şi cu sora ei, moment în care a îmbrâncit-o pe fosta lui parteneră şi i-a furat geanta în care avea documentele şi aproximativ 500 de lei, după care a fugit. Imediat după ce a dispărut, cele două femei au sunat la 112 şi au depus plângere de tâlhărie calificată.

Al doilea atac, la câteva ore

Crezând că i se va pierde urma, femeia s-a refugiat la o altă soră, tot în Piteşti. Noaptea, în jurul orei 3,00 s-au trezit cu bărbatul la uşă. În mod inexplicabil, cele două femei i-au permis accesul în locuinţă. Bărbatul a provocat un nou scandal şi de această dată a încercat să-i ia cu forţa fostei concubine un telefon mobil care, susţine el, i-ar aparţine, fiind cumpărat de el şi dăruit femeii. Nu a reușit şi a fugit din nou cu o maşină cu numere din alt judeţ. A fost prins la scurt timp, de un echipaj de la Secţia 3 Poliţie, fiind reţinut sub acuzaţia de tâlhărie calificată şi tentativă de tâlhărie calificată.

Într-un an, judecat în trei dosare penale

Ionuţ G. se afla sub control judiciar într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. A fost arestat preventiv în noiembrie 2020, ulterior fiind luată măsura controlului judiciar. Dosarul a fost trimis în judecată în aprilie 2021 şi a trecut de camera preliminară începând judecarea pe fond. Tot în noiembrie 2020, Ionuţ G. a fost „vedetă” după ce a atacat un echipaj de poliţie. Individul a ameninţat cu moartea, 4 oameni ai legii de la Secţia Rurală Poiana Lacului. Acesta le-a distrus autospeciala aruncând cu diverse obiecte şi a ieşit cu o butelie cu gaz pe care a început să o agite spre agenţi spunând că o să le dea foc. În iunie 2021 a fost trimis în judecată şi în acest dosar. De asemenea, pe rolul Judecătoriei Piteşti mai există o dosar, din mai 2021, în care Ionuţ G. este inculpat, pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri şi alte violenţe.

Arestat preventiv

Ier, Ionuț G. a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea luării unei măsuri preventive. Procurorii au înaintat propunerea arestării preventive la Judecătoria Piteşti. Magistraţii au ţinut cont de trecutul bărbatului şi au admis cererea, fiind emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.  M.Sandu