„Munțoman” în bermude și adidași, în Făgăraș!

0



Salvamontiştii argeşeni au atras atenţia permanent asupra asupra situaţiilor în care turiştii se aventurează în drumeţii montane fără echipament. Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş a revenit ieri cu o nouă postare pe contul său de Facebook, arătând un „munţoman” total nepregătit pentru munte.  


“Așa arată un vajnic bărbat dintr-un grup care intenționa să ajungă pe Negoiu ieri, în ultima zi de octombrie, dar i-a surprins noaptea… ce să vezi, fără lanterne. Și noi, care făceam recomandări la nivelul unei perechi de colțari ușori in rucsac, pentru că fără ei, e posibil sa nu poți trece câțiva metri, sau să se întâmple ce e mai rău. Să râdem? Cred că mai degrabă trebuie să plângem, văzând nivelul “munțomanilor” noștri…”, a spus Ion Sănduloiu. „Hai că-i glumă. Imposibil să vrei să urci pe al doilea vârf al țării îmbrăcat ca și cum te-ai duce la shaormeria din colț. Nu se poate”, a scris un bărbat.

Au cerut salvamontiștilor să le ducă apă

Situaţia nu este similară. Salvamontitşii argeşeni s-au confruntat în această vară cu fel de fel de situaţii. De exemplu, un apel la 112, a anunțat că doi tineri au ajuns pe Vârful La Om (2.238 m altitudine), din Munții Piatra Craiului, și nu se mai pot întoarce pentru că sunt deshidratați și au dureri musculare. Salvamontiștii au luat legătura cu ei și au întrebat dacă este nevoie de targă, iar tinerii au infirmat. Au spus că răniți nu sunt, dar să le aducă salvatorii un bidon cu apă. Când au ajuns la ei cu apă, salvamontiştii au constatat că de fapt erau 7 tineri. De asemenea, salvamontiștii argeșeni au fost certați de tatăl unei tinere că traseul montan pe care îl parcurgea fiica lui nu era iluminat. În jur de 10 apeluri a dat omul, atât la 112, cât și la Dispeceratul Național Salvamont, ca să le bată obrazul salvatorilor montani. Tânăra nu era în primejdie, dar salvamontiștii au plecat spre ea, constatând că fata nu era în pericol şi era echipată corespunzător. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.