Fost deputat de Argeş, a murit de COVID

1



Fostul deputat Dragoș Petre Dumitriu, membru al grupurilor PRM și PC în legislatura 2004-2008, a murit, decesul fiind anunțat de publicația Sputnik, acolo unde acesta a lucrat ca jurnalist. A fost ales deputat pe Colegiul Câmpulung Muscel și a candidat la Primăria Câmpulung.


Dragoș Petre Dumitriu a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr.3 Argeş în anul 2004, data validării sale în Parlament fiind 17 decembrie 2004. În 2008 a candidat pentru postul de primar al Câmpulungului, bazându-se pe propunerea reînfiinţării fostului judeţ Muscel, pe care o susţinuse cu ardoare. Patriotismul local pe care mizase n-a avut succesul sperat şi candidatul Alianţei PNL-PD de atunci, liberalul Călin Andrei, a câştigat alegerile locale. Scârbit de politică, Dumitriu s-a retras în lumea lui, activând în mediul privat şi revenind în primăvară pe post de consultant al candidatului ecologist la Primăria Azuga, care a şi câştigat! Dan Diaconescu l-a contactat, cerându-i să vină în echipa lui şi l-a convins după ratarea privatizării de la Oltchim, pe care a definit-o drept o mascaradă a guvernării conduse de Victor Ponta. “Dacă un singur om a reuşit să oprească jaful organizat de acest mastodont politic, care după alegerile locale din primăvară a căpătat proporţii mesianice, printr-o propagandă deşănţată, cred că e de datoria noastră să ne unim eforturile pentru a stopa USL din marşul spre o guvernare de lungă durată. De aceea am decis să candidez, deşi aveam propuneri tentante pentru a mă implica în alte proiecte care mă puteau atrage mai mult decât politica. Sunt om al datoriei şi nu puteam dezerta, aşa că am acceptat propunerea lui Dan Diaconescu!”, şi-a explicat poziţia Dumitriu, care ţine ca parlamentarul să-şi facă datoria până la capăt, nu numai participând la procesul de legiferare, dar şi urmărind modul cum sunt aplicate legile votate.

Remarcat de Corneliu Vadim Tudor

Relaţia sa de prietenie cu Dan Diaconescu este destul de veche, încă de după lansarea primului OTV, unde a fost director de programe. Acolo a fost remarcat de tribunul Corneliu Vadim Tudor, care l-a atras în PRM şi l-a adus să candideze pe listele sale în 2004. Sângele de inflexibil jurnalist de investigaţii şi simţul său justiţiar, ca şi obiceiul de a spune lucrurilor pe nume, fără a-şi alege cuvintele pentru a le masca în formule diplomatice, i-au atras respingerea de către conducerea peremistă argeşeană a vremii, care-l avea în frunte pe colegul de la Camera Deputaţilor, Ion Mînzînă. Faptul că a denunţat anumite afaceri ale acesteia, dar şi corupţia camarilei tribunului, i-au adus o excludere din rândurile PRM. Dragoş Dumitriu a spus la vremea respectivă că fusese “lucrat pe la spate” tocmai de cei de la PRM aveau să părăsească partidul după alegerile locale din 2008.

Şef al grupului parlamentar PC

Aşa a ajuns deputatul Dumitriu la PC, unde a funcţionat din 2007 până la încheierea primului mandat ca şef al grupului său parlamentar din Camera Deputaţilor. Cât a fost deputat, acesta a atacat permanent corupţia prin care se jecmăneau banii publici, ţinta preferată fiind baronii locali ai PSD, care ţin sub talpă judeţul după 1990. Infectat cu Covid-19, Dragoș Dumitriu a stat în spital aproape o lună, iar tratamentul părea să fi reușit. Editorialistul de la Sputnik a fost răpus însă de un infarct post-Covid, la vârsta de 57 de ani. De la declanșarea pandemiei, site-ul de știri și editorialistul au publicat intens protestele anti-mască, anti-restricții și anti-vaccinare. B.R.


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.