Remiză albă și un punct în deplasare!

0



  • Liga 1, Etapa 23: Chindia Târgoviște – CS Mioveni 0-0


  • CS Mioveni s-a întors cu un punct din deplasarea de la Ploiești, acolo unde a remizat 0-0 cu Chindia Târgoviște. Galben-verzii puteau câștiga pe final, însă la fel de bine piutea și pierde în repriza a doua.


    Trupa lui Alexandru Pelici a obținut ceea ce și-a propus în această deplasare și anume, în primul rând să nu ia gol. Cele două reprize au fost diferite, în prima argeșenii fiind mai ofensivi, iar în a doua cedând posesia, dar având ocazii mari pe final. În minutul 15, oaspeții au cerut și un penalty, iar arbitrul putea foarte ușor să îl dea, la șutul lui Dumitriu de la 16 m, un fundaș intervenind cu mâna, aplecându-se clar spre minge pentru a o lovi. Apoi, în minutul 22, la o combinație frumoasă și o centrare de pe dreapta a lui Sanoh, Vereș a tras de la 16 m, central, destul de slab, iar portarul a reținut fără probleme. Sanoh putea deschide scorul în minutul 30, dar după ce a scăpat singur spre poartă, s-a împiedicat în proprii pași și a căzut la marginea careului. Mioveniul a continuat ofensiva și la un nou contraatac pe dreapta, Sanoh centrează, Buziuc sare peste minge la 16 m, apoi Rădescu în așează balonul lui Dumitriu care trage din prima, din poziție bună, peste poartă. Repriza se încheie cu ocazia lui Florea, șutul său din dreapta fiind respins cu greu de Ducan, în lateral. După pauză, gazdele au preluat inițiativa și și-au creata câteva ocazii bune. Astfel, Popadiuc a fost la un pas să înscrie din lovitură liberă de la 25 m, dar șutul plasat a fost scos in extremis de Ducan, de lângă bară. Apoi, în minutul 76, Popa preia în viteză pe piept , în careu, dar trimite peste din poziție bună. În minutul 87, Cherchez primește un balon peste apărare, preia, âl driblează pe Ducan, trimite lob spre poarta goală, dar Garutti respinge de pe linia porții, cu ceva emoții, mingea lovindu-l mai întâi în cap pe Sila și apoi sărind în out de poartă. Un minut mai târziu, Florea apare singur în careu la o centrare, și din 6 m reia cu capul mult peste poartă. Finalul a aparținut însă Mioveniului. Mai întâi Toma insistă pe un contraatac pe stâng, pătrunde spre careu, pasează pe 16 pentru Sanoh, care apărut singur, în poziție bună, reia lamentabil cu stângul, pe lângă. În prelungiri, la o pasă înapoi, portarul Chindia, preia lung în lateral, Blănaru insistă, pune piciorul dar nu poate recupera, mingea ieșind în corner. Lovitura de colț este bătută bine, Garutti apare nemarcat dar reia cu capul puțin pe lângă. Meciul s-a terminat 0-0, Mioveniul a recuperat doar un punct din cele 3 pierdute în tur, dar cu 25 de puncte adunate este în grafic, menținându-se pe locul 11, o poziție lipsită de griji. S.M.


    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.