Am ascultat cu atenție un interviu acordat de doamna comisar european petru Educație și Cultură, Mariya Gabriel, postului de televiziune TV 5 Monde/ Europe. Doamna a vorbit cu înflăcărare despre dreptul oamenilor la informație și la libertatea de exprimare. Am fost la un pas să o cred.
Când unul dintre cei doi ziariști care realizau interviul a întrebat dacă este normal să fie blocate anumite site-uri, doamna comisar european a răspuns, profund convinsă și chiar indignată, că da, este normal, deoarece sunt site-uri care răspândesc știri false.
Asta pe de o parte.
Pe de altă parte, aflu de pe un site de-al nostru, românesc, că Vladimir Putin a semnat, vineri, legea prin care răspândirea de “informaţii false” despre armată se pedepseşte cu până la 15 ani de închisoare. În Rusia, Facebook, Youtube și Tweeter au fost blocate.
Hotărât lucru, marile puteri nu cred în capacitatea de discernământ a cetățenilor lor.
Pentru ruși, oamenii nu sunt cetățeni, sunt supuși. Stăpânul nu consideră că supusul are suficentă minte încât să înțeleagă cum stau lucrurile în împărăție și în lume.
Dar în democrație ? Și în democrație situația se îndreptă în același sens.
Cetățenii lumii zise libere nu sunt condamnați la închisoare dacă spun ceea ce nu este acceptat oficial, în schimb, se consideră că nu au capacitatea de a judeca cu capetele lor.
În dictatură, cetățenul este considerat un infractor, în democrație este considerat un idiot.
Evident, să fii tratat ca un infractor dacă spui ceva neconform e infinit mai dur decât să fii considerat idiot.
Dar nici să fii considerat idiot nu e prea plăcut, mai ales într-o societate care bate monedă pe democrație.
Nimeni nu vorbește despre faptul că una dintre victimele războiului declanșat de Federația Rusă este presa occidentală liberă. Nu întâmplător am spus liberă. Presa oficială se simte ca peștele în apă, are informații cu duimul. Informații oficiale.
Rostul unei presei libere este să compare, să confrunte, să analizeze, să exprime un punct de vedere.
În democrația din România, ca să mă refer doar la ceea ce văd cu ochii mei, acest rol a fost abolit. Nu am cum să discern, să confrunt, deoarece nu am acces la informațiile venind dinspre ambele părți.
Ce nevoie ai de astfel de informații, vor spune unii, mai îndârjiți, e suficient să condamni agresiunea lui Putin asupra Ucrainei și cu asta basta.
Nu, nu e și cu asta basta. Condamnă războiul orice om normal la cap, dar după ce ai formulat condamnarea, urmează alte mii și mii de fapte care pot constitui subiectul unei analize, al unei judecăți libere.
Judecata liberă este imposibil de realizat în condiții de cenzură.
Să zicem însă că fiind război, cenzură este admisă, fiindcă așa a fost întotdeuna pe timp de război. A fost întotdeauna, dar nu și în secolul XXI, în Europa și în America.
Dacă nu mă înșel, este pentru prima oară când cenzura este legitimată.
Nu pretind că judecata mea de ziarist ar descoperi Marele Adevăr și l-aș împărtăși lumii strigând Evrika. Nici pomeneală. Poate că judecata mea e strâmbă, poate e profund dăunătoare, dar presupun că semenii mei, cetățeni ai lumii democrate, ar ști să o perceapă exact așa cum este.
Pentru că cetățeanul unei lumi libere, rod al unei școli libere, consumator vreme de zeci de ani al unei prese libere, nu poate fi un idiot.
Sau poate fi ?
Teama mea este că acest exercițiu al cenzurii va fi o redută câștigată pentru liderii lumii democrate, că vor zice să o păstreze, dacă tot a fost cucerită cu prilejul agresiunii lui Putin.
Vor mai fi pandemii, vor mai fi războaie, reduta va rămâne în picioare, presa zisă liberă va fi anihilată și va rămâne funcțională doar presa de stat, iar în cazul UE, doar presa oficială UE. Dacă îi socotim aici și pe ceilalți occidentali, vorbim doar despe presa oficială NATO.
Este bine să avem veștic doar o presă NATO sau să fim atenți să nu se întâmple așa ceva?
Pe vremuri, cererile depuse de cetățeni la autorități aveau o încheiere. După ce omul termina ce avea de cerut, adăuga:
TRĂIASCĂ LUPTA PENTRU PACE !
La un moment dat, nimeni nu îl mai obliga pe țăranul cooperator să adauge această lozincă în partea de jos a petiției prin care cerea să fie mutat de la vaci, la ferma de legume. Totuși, țăranul cooperator adăuga lozinca de frică.
O societate democratică nu poate fi o societate a fricii că poți fi înțeles greșit, că poți călca pe bec.
În Rusia,dacă ai călcat pe bec, iei până la 15 ani de închisoare.
În democrația noastră, cel mult ți se blochează site-ul, dacă ai unul, ori ți se elimină comentariul de pe rețeaua de socializare.
E o linia roșie peste care nu se va trece ?
Mă îndoiesc.
Liderii, fie ei dictatori sau nu, vor să existe un Minister al Adevărului.
Eu nu vreau asta și voi lupta, cu puterile mele foarte limitate, să nu se întâmple asta.
Și rog autoritățile să creadă că în anumite contexte, lozinca TRĂIASCĂ RĂZBOIUL poate fi mai umanitară decât TRĂIASCĂ LUPTA PENTRU PACE.
Când ?
De pildă, când războiul este de eliberare de sub ocupație, așa cum se întâmplă acum, în Ucraina.
Să nu ne jucăm cu cuvintele. Nu există stăpâni ai adevărului sau altfel spus, întotdeauna când au existat, aceștia au fost sau au devenit și stăpânii aurului, pământului, averii, vieții.
Jos cenzura!
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
Presa liberă ar trebui să nu se facă cu gazetarul stând la birou sau acasă, ci cu el plecat pe teren ca să vadă și să transmită fapte reale de pe teren, nu doar gânduri, idei teoretice și speculații din fotoliul cald. Trebuie să existe jurnalism de investigație. Un organ de presă care se respectă trimite un ziarist pe teren ca să poată informa corect cititorii. Dacă poate. Cine nu poate, nu ar trebuie să-și manifeste frustrarea, ci să-și vadă locul.
La război este ca la război, nu poți să stai acasă la căldură și să transmiți „știri”, plătite la litera scrisă.
„Cenuşie este, iubite amice, orice teorie şi-i verde pomul vieţii aurit” (Goethe).
Vai de viața si zilele tale de „erudit” !!!
Vrei sa citești cronici si comentarii scrise „la fata locului” ?
Pentru asta sunt reporteri si ziariști instruiți in acest sens, noi, ceilalți cititori nefăcând altceva decât sa reinterpretam si sa comentam grozăviile de la fata locului.
Ai fi tu oare capabil sa mergi acolo, „in mijlocul focului” de unde sa transmiți „punctul tau de vedere”?
Ce simplu este pentru tine, anonimule, sa inserezi o fraza din opera marelui Goethe si sa-ti verși umorile din cutia ta craniana infantila peste comentariile unuia la nivelul căruia nu vei putea ajunge niciodată. Si pentru ca tot era vorba de Goethe, ia-o p’asta :
„Mai ciudată decât toate este eroarea care constă în a ne înșela asupra noastră și a puterilor noastre, și anume dedicându-ne unei îndeletniciri superioare, unor preocupări respectabile, dar care ne depășesc posibilitățile, sau năzuind spre o țintă pe care n-o vom putea atinge niciodată”
Încercarea ta , depășește cu mult posibilitățile tale, anonimele !
Numai despre ziariști (nu despre comentatori) este vorba în primul mesaj postat.
Comentariile sunt închise.