Gestionară cercetată penal!

0



O femeie, în vârstă de 55 de ani, din comuna Lunca Corbului, riscă să ajungă la închisoare după ce a fost acuzată de delapidare. Cercetările au stabilit că în timpul serviciului angajata a sustras din încasări şi haine din cele expuse la vânzare.


Dosarul a fost instrumentat de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești după ce administratorul unei societăţi comerciale a anunţat că o angajată are lipsă din gestiune. În urma anchetei s-a stabilit că în cursul lunii mai 2021, Daniela I. de 55 de ani, din Lunca Corbului, în calitate de gestionar al unui magazin de îmbrăcăminte, a sustras mai multe sume de bani și articole vestimentare, din gestiunea societății. Valoarea totală a prejudiciului a fost de aproximativ 23.000 de lei. În timpul cercetărilor angajata a înapoiat suma de 7.000 de lei. Cercetările au fost finalizate iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată sub acuzaţia de delapidare. Dacă va fi găsită vinovată, gestionara riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.