Expert condamnat!

0



Un expert, din Piteşti, a fost condamnat definitiv după ce în urma unei expertize, depuse la instanţă, a mutat hotarul dintre comunele Rociu şi Căteasca. Acesta a fost trimis în judecată sub acuzaţia de mărturie mincinoasă şi a fost condamnat la un an şi două luni închisoare cu suspendare, pe o perioadă de supraveghere de 2 ani. Timp de 2 ani acesta nu mai are dreptul să profeseze. Sentinţa a rămas definitivă după ce Curtea de Apel Piteşti a respins apelul declarat de inculpat.


Expertul tehnic judiciar Cristinel Florin M. a fost desemnat de instanţă să întocmească o expertiză privind terenurile deţinute de Primăria Căteasca şi Primăria Rociu, care se aflau în litigiu pentru grăniţuire. În proces, Primăria Rociu a pierdut însă problema care a atras atenţia a fost faptul că Primăria Căteasca a primit de zece ori mai mult faţă de cât revendicase, mai exact, în loc de 62 hectare a primit 620 de hectare. Asta nu ar fi fost nimic, dar în plus, expertul a mai stabilit că din terenurile comunei Rociu i-ar reveni şi comunei Suseni o parte, asta deşi Primăria Suseni nu era parte în proces! Decizia a fost atacată şi a fost făcută plângere împotriva expertului. În urma anchetei, acest a fost trimis în judecată sub acuzaţia de mărturie mincinoasă. Din rechizitoriul procurorilor reiese: „Inculpatul M.F.C., în calitate de expert în dosarul civil nr. ……./109/2014* al Tribunalului Argeș desemnat să întocmească expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie cu obiectivul de a stabili linia de hotar dintre com. Rociu, Căteasca și Suseni, cu intenție a omis să întocmească și varianta de delimitare administrativ teritorială conform proceselor verbale de delimitare întocmite în perioada 1970-1972 în baza Legii nr. 12/1968 și a Ordinului emis în baza aceleiași legi și a furnizat o variantă greșită de delimitare teritorială, prezentând instanței de judecată concluzii incomplete și eronate, cu toate că a avut la dispoziție documentația necesară (respectiv procesele verbale de delimitare din perioada 1970-1972, cu schițele de hotar dintre UAT … și UAT …, procesul-verbal întocmit la 15.09.1971, schița cu descrierea punctelor și liniilor de hotar din 1971), de care nu a ținut cont și pe care nu le-a transpus în raportul de expertiză, cu consecința deposedării UAT Rociu de o suprafață de aprox. 600 hectare în favoarea UAT Căteasca”, arată procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Sentinţă definitivă

Judecătoria Piteşti l-a condamnat pe Florin Cristinel M., în septembrie anul trecut, la 1 an şi 2 luni închisoare, cu suspendare. Pe o perioadă de 2 ani, cea de supraveghere, acesta nu are dreptul să îşi exercite profesia.
În plus, este obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Imediat după ce a fost dată hotărârea, Cristinel Florin M. a atacat decizia la Curtea de Apel Piteşti. Instanţa a respins apelul şi a menţinut decizia Judecătorie Piteşti. Sentinţa este definitivă. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.